internship-pic1

Lucrând mult cu tinerii, atât la facultate cât şi în ONG, am observat că foarte mulţi dintre ei nu cunosc oportunităţile de internship. Un internship îţi permite să petreci câteva luni în cadrul unei companii, făcând practică în domeniul tău de expertiză. Iar pentru unele dintre ele poţi fi chiar plătit.

În general, pentru a fi intern într-o companie, trebuie să fii student, cu precădere în aria de activitate a companiei sau a departamentului din care vei face parte.

Aşa că, pentru început trebuie să te hotărăşti unde vrei să faci internship: În ţară sau în afară? Într-o companie multinaţională sau într-o companie mai mică? E timpul să te apuci de căutat, nu? Întrebare e: unde?


Există enorm de multe siteuri de pe care poţi afla dacă eşti eligibil pentru un internship. De aceea, e bine să te abonezi la newsletterele lor sau să te înscrii pe grupurile de discuţie care tratează aceste subiecte:

www.eurodesk.ro
www.caleidoscop.org
www.startintership.ro
www.interabroad.com
www.internships.about.com
www.studyabroad.com/internabroad
www.studenttraveler.com

Desigur, intrând pe fiecare dintre ele vei găsi şi mai multe siteuri de gen, precum şi liste de discuţii pe care te poţi înscrie. Fii atent şi la portalurile pentru studenţi şi cele pentru educaţie, cum ar fi:

www.studentie.ro
www.postuniversitar.ro

Pe lângă asta, fii la curent cu informaţiile de la Facultatea ta şi urmăreşte anunţurile cu privire la oportunităţile de dezvoltare. Ai grijă şi la Domnul Google care are informaţii preţioase pentru tine. Trebuie doar să ştii unde să cauţi.

Dacă găseşti companii pentru care ai vrea să lucrezi sau pentru care ai fi dispus să faci un internship, dar care nu au deschis nici post de intern pe moment, contactează-le, prezintă-te, trimite-le CV-ul şi o scrisoare de intenţie şi spune-le ce vrei de la ei.

Poate te întrebi la ce o să îţi folosească un program de internship, mai ales în afară. Hai să îţi spun eu doar câteva avantaje:
• Ai şansa de a lucra încă de pe băncile facultăţii cu cei mai buni din domeniu;
• Implementezi practic teoria învăţată în facultate;
• Îţi faci contacte pe care le păstrezi;
• Poţi să devii angajatul lor după ce termini facultatea;
• Călătoreşti şi iei contact cu alte culturi;
• Înveţi să trăieşti pe picioarele tale;
• Te distrezi.

Eu recomand cu mare căldură programele de internship pentru că îţi va deschide multe porţi şi vei demonstra viitorilor angajaţi, dar şi ţie, că eşti o persoană muncitoare şi responsabilă.