837373_team_work

Aud în stânga şi în dreapta „suntem o echipă puternică”, „suntem deja o echipă, nu mai avem nevoie de altceva”, „oamenii din compania noastră sunt ca o familie”. Oare? Totul până la proba contrarie când apar problemele şi izbucnesc conflictele, iar aşa-zisa echipă nu se comportă deloc cum ar trebui să o facă.

Aşa că înainte de a mai susţine sus şi tare că faci parte dintr-o echip, mai ales una puternică, verifică dacă echipa ta întruneşte caracteristicile de mai jos:


Obiective comune – fiecare dintre voi cunoaşte obiectivele organizaţiei şi ştie ce are de făcut pentru a le îndeplini. Dacă nu ştii unde vrea să ajungă compania şi mai ales care este fişa postului tău în această privinţă … e primul semn că nu faci parte dintr-o echipă.

Angajament – sunteţi toţi pregătiţi să vă luaţi angajamentul de a vă uni forţele pentru binele companiei? Sunteţi pregătiţi în orice moment să lăsaţi orgoliile şi obiectivele personale la o parte?

Comunicare – ehehe … un cuvânt aflat pe buzele la atât de mulţi oameni care se bat în piept că ştiu să comunice. Nu uita: a comunica nu înseamnă doar a vorbi sau a asculta, ci înseamnă a schimba informaţii şi de a asculta activ. Înseamnă schimb, ajutor, dăruire, încurajare şi motivare.

Încredere reciprocă – ai încredere că omul de lângă tine îşi îndeplineşe sarcinile conform cu cele stabilite? Eşti încrezător în oamenii cu care lucrezi sau ştii sigur că nimeni nu se implică 100% şi că nimeni nu îşi face treaba cum ar trebui să o facă?

Plăcere – da, ai citit bine – plăcere. Pentru a lucra într-o echipă trebuie să te simţi bine alături de oamenii din care ea este formată şi să îţi facă plăcere să lucrezi cu ei.

Leadership bun – nu există echipă fără lider. Dacă susţii că echipa ta nu are lider şi toţi sunteţi o echipă perfecă, fie nu v-aţi recunoscut încă liderul din cauza orgoliilor, fie pur şi simplu nu sunteţi o echipă.

Implicare – sunteţi toţi implicaţi în activităţile companiei şi ştiţi în orice moment ce aveţi de făcut? Atunci, da, sunteţi o echipă.

Siguranţă – te simţi în siguranţă alături de ceilalţi colegi? Ştii sigur că fiecare este competent pe funcţia pe care o deţine şi că ştie ce trebuie să facă?

Rol – fiecare membru trebuie să aibă un rol bine stabilit pentru a nu rămâne nici o sarcină neîndeplinită. E exact ca la teatru, unde fiecare are un rol de jucat pentru a acoperi toate personajele poveştii.

Standarde – trebuie neapărat să lucraţi pe baza unor standarde conforme cu obiectivele. Aşadar, fiecare membru ştie ce standarde se aşteaptă de la el, atât la nivel de sarcină, cât şi la nivel de comportament?

Sprijin – când colegul tău şi-a terminat treaba pleacă fericit acasă sau întreabă dacă mai este ceva de făcut şi dacă are cineva nevoie de ajutor?

Training – fiecărui nou membru i s-a făcut un training de pregătire cu privire la ce înseamnă munca în respectiva companie? Sau i s-a dat direct un birou şi a început să muncească din prima zi?

Hmm … nu mai eşti atât de sigur dacă faci parte dintr-o echipă sau nu? Atunci fă ceva în această privinţă.