Până anul trecut nici măcar nu mă gândeam la ce presupune să ai o mașină. Chiar dacă și ai mei aveau, nu simțeam la fel cheltuielile cum simt acum. Vara trecută ne-am achiziționat o mașină de care suntem mândri și am început să învățăm care îi sunt nevoile.

Așa am aflat că pe lângă motorină, care e ca un fel de hrană pentru ea, mașinuța noastră are musai nevoie de ceva obligatoriu: RCA. Și cu ocazia asta am învățat că RCA vine de la Răspundere civilă auto. Nu râdeți! Toată treaba cu mașina e nouă pentru mine, așa că o iau încet.

Și tocmai pentru că sunt la început, toate costurile pentru mașină cumulate mi se par extrem de mari. De aceea, am zis ca măcar de anumite părți să scap mai ieftin. Și cum altfel decât cu un RCA Ieftin?

Îmi place și campania derulată acum la TV, în care nevasta, ca de obicei cheltuitoare, îi înșiră soțului toate cumpărăturile ”inutile” pe care le-a făcut și mai ales prețurile exorbitante pe care le-a plătit. Soluția salvatoare vine de la vocea din fundal care adresează o întrebare absolut normală pentru zilele noastre: ”De ce să plătești mai mult când tot aia face?. RCA Ieftin – cel mai ieftin RCA din România”.

Și pe bună dreptate: de ce să plătesc mai mult pe un lucru pe care îl găsesc la un preț mult mai ieftin? Mai ales că pot face RCA-ul online și primesc polița la ușă. La comoditatea și lipsa mea de timp, RCA-ieftin.ro mi se pare afacerea perfectă.