Mulți mă întreabă cum reușesc să gestionez site-ul Belva.ro și, mai ales, cum reușesc să gestionez o echipă de 20 de fete cu care comunic mai mult online. Oameni buni, nu a zis nimeni că e ușor, nu? Păi, hai să o luăm cu începutul.

Ca să reușești ca manager de proiect online trebuie să ai, în primul rând, o mare pasiune pentru ceea ce faci și, apoi, să știi cum să o transmiți și să o valorifici către toată echipa. La mine pasiunea pentru scris și pasiunea pentru a scrie pe o revistă online pentru femei au fost decisive în hotărârea mea de a duce acest proiect spre succes. Apoi, am încercat să aleg fete care să aibă din start această pasiune, pe care ulterior, să o fructificăm împreună.

Nu cred că acum sunt un manager de proiect așa cum ar trebui. Chiar dacă fetele au clară imaginea mea ca lider al proiectului Belva, încerc să las atmosfera degajată și să las fetele să scrie în momente de inspirație, punând mare preț pe unitatea echipei și pe ideea de a ne simți bine împreună.

Mai sunt evident și cazuri când se mai fac greșeli, iar mie îmi vine să țip pentru că e a nu știu câta oară când spun un lucru, însă îmi trece repede pe motivul că Belva e un proiect de suflet, iar fetele îmi sunt dragi ca … biscuiții Oreo sau ca budinca Muller. Se mai întâmplă să sun la una dintre ele și să aud la capătul celălalt: ”Ce am făcut greșit?”, iar eu sun cu un cu totul alt motiv. Știu că uneori sunt de-a dreptul stresantă, însă vreau să ne fie bine și să avem mândria unui lucru bine făcut ÎMPREUNĂ.

Faptul că unele fete sunt la mare distanță, iar pe unele nici nu le-am cunoscut vreodată personal, face lucrul împreună mult mai greu, însă suntem destul de creative și trecute prin destule echipe ca să găsim soluții optime de lucru.

Un bun manager de proiect online trebuie să înțeleagă faptul că totul se desfășoară total diferit față de un birou normal, că timpul și programul au o altă valoare în online și că motivarea echipei este de două ori mai grea.

Sursa foto