Decolarea de placenta este unul dintre lucrurile pe care nu le stiam ca se pot intampla in sarcina. Pentru ca am incercat sa evit toate partile negative din carti si mi-am zis ca mie nu mi se vor intampla. Surpriza! Am trecut si eu prin asta.

Decolarea de placenta inseamna desprinderea prematura a placentei de peretele uterului. Poate aparea din cauze diverse, desi nimeni nu poate stabili cauzele exacte: hipertensiune, efort prea mare, lipsa unor anumite alimente sau vitamine, varsta inaintata a mamei, fumul de tigara, alcoolul sau drogurile.

La mine a fost din cauza efortului exagerat, cand am combinat munca cu exercitiile fizice. Chiar daca am respectat pasii din spoturile cu exercitii pentru gravide in primul trimestru, se pare ca am facut si ceva exercitii pe langa, mai ales multa bicicleta, care a dus la desprindrea placentei. In general, acest lucru este insotit de o sangerare, mai puternica sau mai slaba, si de dureri abdominale. Sangerare care pe mine m-a ingrozit si crampe care m-au facut sa ma zvarcolesc de durere.

Mai e putin pana ce fac trei luni de sarcina, asa ca stau cumintica in pat si astept sa se prinda de tot placenta, iar bebe sa aiba parte de oxigenul si de odihna de care are nevoie.

Foto: sensuosity.co.uk