Anii din tinerețe pe care i-am petrecut în traininguri, atât ca participant, cât și ca trainer, m-au ajutat enorm în relațiile cu ceilalți. M-au învățat să nu judec, să accept, să fiu mai tolerantă, să îmbrățișez cu entuziasm diferențele și să învăț din fiecare experiență, cultură și poveste de viață. Am învățat că oamenii învață diferit și că sunt motivați de lucruri diferite. Am învățat să nu presupun niciodată deși, trebuie să recunosc, instinctul de a o face nu m-a părăsit nici până în ziua de azi.

Am fost crescuți într-un mediu unde etichetele și stigmatul erau la ordinea zilei. Eram obișnuiți să judecăm și să râdem de toți cei care erau altfel, respingându-i și izolându-i de majoritatea „normală”. Trăiam în bula noastră cu tipare bine stabilite, iar sistemul de învățământ românesc ne-a „ajutat” din plin să ne îngustăm și mai tare vederile în acest sens.

Dificultatea de a-i înțelege pe ceilalți și de a le accepta modul de a face un anumit lucru s-a răsfrânt și asupra locurilor de muncă. Mulți șefi nu concepeau ca angajații lor să facă lucrurile altfel decât le spuneau ei, deși poate metoda aleasă de angajați era mai bună. Și, până la urmă, ce contează metoda aleasă, atât timp cât există rezultate bune, iar angajații sunt fericiți?

Țin minte o prietenă care era stresată că șefa ei o obligă să facă tabelele într-un anumit fel, deși ea nici măcar nu le citea sau nu avea treabă directă cu ele. Pur și simplu aveau viziuni diferite asupra unui lucru atât de simplu, dar care stârnea atât de multă nemulțumire.

Am pățit-o și eu de foarte multe ori, din ambele posturi. Când eram angajată mă luptam cu mentalitatea unor șefi care doreau lucrurile făcute într-un anumit stil, iar când am angajat eu oameni și le-am spus să facă lucrurile cum le vine lor mai bine, oamenii credeau că nu îmi pasă. Dar, îmi păsa! Și îmi păsa să fie ei fericiți, așa cum discutam și în articolul despre motivare.

Eu de exemplu sunt conștientă că funcționez diferit de majoritatea oamenilor. Mie, dacă îmi dai o schemă în 10 pași, m-ai pierdut. Sunt complet pierdută la infografice, la hărți vizuale , la săgețele care duc de la un chenar la altul. În schimb, dacă îmi pui în mână un manual de 200 de pagini plin de text, s-ar putea să mă vezi cum radiez și cum înțeleg mult mai bine ce e acolo. La fel și cu un video! Dacă mi-ai trimis un video, crezând că mi-e mai ușor să mă uit la el, trebuie să te dezamăgesc și să îți spun că nu am răbdare să urmăresc filme și filmulețe. De ce crezi că prefer să citesc atâtea cărți?

Fiecare om e diferit! Hai să acceptăm asta, să respectăm viziunea fiecăruia și să nu mai încercăm să uniformizăm totul! Pentru că ceea ce e bine pentru tine poate fi total rău pentru celălalt. Iar reușitele în comunicare nu vin din compromisuri și conflicte, ci din înțelegere și acceptare!

Foto: blog.oxforddictionaries.com