Noi două. Mai exact, două tipe nebune și cu o poftă de viață și mai nebună, fără copii și fără responsabilități la acea vreme. Ne-am trezit într-o dimineață cu mare chef de ducă și ne-am întrebat una pe alta, la cafea, ce facem în week-end-ul ăla. Stăteam pe scaun, la masa din bucătărie, cu un genunchi aproape de piept și cu cana roșie plină de cafea în mână. Cu cealaltă mână băteam cu unghiile în masă și mă gândeam prin ce aventuri noi mai pornim în acea zi. Dacă aș fi știut cum se va termina ziua noastră sau că aveam să învăț ce e aia o casetă de direcție de la AutoAtu, poate altfel ar fi stat lucrurile și n-aș mai fi zis din prima „Da!” atunci când prietena mea mi-a spus atunci la masă „Hai să ne urcăm în mașină și să plecăm pur și simplu! Vedem pe drum în ce direcție o luăm!”.

Trebuie să recunosc că încă mai fac asta! Încă fac deja primul pas când cineva îmi spune să plecăm, deși nu avem nicio direcție clară! Și așa am făcut și atunci. Ne-am urcat în mașina ei și am plecat la drum! Râdeam încontinuu de faptul că nu știam încotro mergem și ne bucuram din plin de libertatea noastră. Eram noi două și lumea noastră al naibii de frumoasă! Până când…

Mașina s-a oprit. Pur și simplu! Ne-am uitat una la alta, ne-am uitat în bord, ne-am uitat în jur. Am zis că întreb ca o glumă, dar totuși am întrebat: „Ai pus benzină?”. A început să râdă și mai tare decât râdeam înainte și a zis că a uitat. Plecasem la drum, mama naibii știe unde, fără benzină în mașină! Nu mai era nimeni pe drum sau prin apropiere, așa că i-am zis să rămână acolo, iar eu plec după benzină sau după ajutoare ceva. Nici măcar pe jos nu aveam o direcție clară! La câteva minute bune de mers, am văzut un cuplu mai în vârstă pe marginea drumului, la un grătar. Mi-am luat zâmbetul inocent și am pășit cu încredere și umilință spre ei. Le-am spus că am rămas fără benzină și că le plătesc dacă îmi pot da o sticlă cu „lichidul magic”. Atât de varză eram că nici măcar nu aveam o sticlă goală la mine. Au trebuit oamenii ăia să își arunce niște apă ca să îmi dea mie benzina mult dorită. M-am întors la mașină triumfătoare, am pus benzina în ea și am pornit din nou la drum. Evident, fără direcție și crezând că aia avea să fie singura provocare din aventura noastră pe patru roți. Până când…

Mă uit la ea în timp ce râdem amândouă și îi zic „Vezi că ți s-a întins rimelul la ochi!”. Atât i-a trebuit! A sărit ca arsă în oglinda retrovizoare să-și șteargă rimelul întins, de parcă nu puteam să mergem în excursia noastră în două cu un strop de rimel pe față! A durat o fracțiune de secundă cât s-a mișcat brusc spre oglindă cu tot cu mâinile pe volan, iar mașina s-a întors în mijlocul drumului și s-a izbit de parapet. Eram atât de obosite și de speriate, încât am rămas amândouă în transă câteva secunde, de nu știam ce să spunem sau ce să facem. Am coborât din mașină, ne-am uitat la ea, ne-am uitat una la alta și am hotărât să sunăm un prieten. Eram la ea în oraș, așa că am lăsat-o să își sune cunoștințele și să ne salveze din aventura noastră nu tocmai plăcută.

Când a venit un nene care a inspectat mașina, stăteam amândouă tăcute pe margine și ne rodeam unghiile, sperând să fie totul bine și să nu trebuiască să plătim niște prețuri exorbitante pe reparații. Când s-a întors spre noi și ne-a spus că avem o problemă la caseta de direcție, ne-am uitat una la alta și am început să râdem în hohote. Se pare că avusesem o problemă la direcție de la bun început! Evident, nu la mașină, ci la căp`șorul nostru mult prea tânăr și mult prea dornic de aventură! Ce să-i faci? E greu cu direcția, dom`le, mai ales când ești tânără și dornică de aventură, nu-i așa?

Foto: shutterstock.com