Auzisem prima dată de LPG cel miraculos într-una din cărțile scrise de Andreea Esca. Cum o iubesc pe Andreea Esca și știu că nu folosește oricum acest termen, mi-am zis atunci că trebuie să găsesc și eu în Iași un centru unde să existe LPG. Nu doar să urmez aceleași proceduri de slăbire și remodelare ca ea, dar și să încerc, pe cont propriu, faimosul aparat.
Am căutat pe Internet, am cerut recomandări de la cunoscuți și am vizitat mai multe saloane din Iași care pretindeau că au LPG. Ideea e că, odată ajunsă în fața aparatului, îți dădeai seama că acel LPG este un model mai mult decât antic al aparatului, iar pe site firma își pusese cel mai recent model. La unele saloane chiar nu exista LPG deloc, însă personalul de acolo insista că are niște aparate care fac exact ce face și LPG-ul. Nu a fost nici asta adevărat!
Când am ajuns prima dată la Gioconda Medical Spa, fetele de acolo mi-au prezentat tot centrul și fiecare aparat în parte. La un moment dat am ajuns într-una din camere și acolo l-am văzut strălucind și așteptându-mă, ca și când eram predestinați dintotdeauna să fim împreună. Am auzit persoana care mă însoțea prin centru spunându-mi: „Acesta este cel mai recent model de LPG Cellu M6…”. Dar nu am mai lăsat-o să termine, ci am spus cu zâmbetul pe buze, nedezlipindu-mi ochii de pe el: „Știu!”. Și a sunat ca un fel de „Ne știm!”.
A urmat prima ședință sau „prima întâlnire” pe bune. O jumătate de oră în care mi s-a confirmat că un aparat de calitate, într-un centru de estetică medicală, face mult mai mult decât toate orele la sală sau decât toate aparatele de la alte centre la un loc. Și, da, Andreea Esca avea dreptate! Chiar e miraculos!
Rezultatele s-au văzut de la prima ședință și au continuat să se vadă și în următoarele. E o mare diferență față de alte aparate pe care le-am încercat în alte părți, aparate care făceau ceva de fațată la început, apoi gata.
Partea foarte faină la LPG este că poate lucra strict asupra zonelor de pe corpul tău care au luat-o razna și care au nevoie de remodelare. Eu am ales, ca orice femeie la ceva timp după naștere, abdomen, coapse și brațe, iar de săptămâna aceasta voi face și facial, ca să scap de gușa aia oribilă și de pielea care se lasă după slăbit.
Când faci LPG simți efectiv cum îți ia grăsimea de pe tine, cum îți întinde pielea și cum îți remodelează corpul. Nu glumesc! Nu degeaba i se spune marele aparat miraculos în estetică medicală! Și este singurul aparat din centru pe care îl doresc și bărbații. Sunt practic niște role care merg pe zonele „afectate” și care acționează pe trei direcții: slăbire, fermitate, remodelare.
Citește mai multe informații despre LPG aici!
Și pentru că fiecare om e diferit și e înzestrat cu mai multă sau mai puțină grăsime, pentru că cineva vrea să slăbească mai mult la abdomen iar altcineva la picioare, pentru că unii vor să slăbească mai puțin iar alții mai mult, nu vă pot spune exact câte ședințe trebuie să faceți sau pe ce zone, ca să știți cât costă. Asta știți doar voi și medicul specialist de la Gioconda Medical Spa, care, în urma evaluării, vă face schema de tratament și vă spune ce vă poate ajuta și în cât timp puteți ajunge la rezultatele dorite.
Chiar faceți o vizită la Gioconda și mergeți la o evaluare! Sunt sigură că vă va plăcea! Și, cine știe, poate ne întâlnim și bem un ceai acolo, cât ne răsfățăm și, bineînțeles, cât slăbim împreună!
Comenteaza