Citeam aseară un articol despre litoralul românesc, care făcea referire, printre altele, la cazare ieftină în Mamaia. Și am zâmbit puțin, pentru că trebuie să recunosc că eu nu am prea plătit cazarea când am mers la mare. Nu vă gândiți că fugeam de acolo fără să plătesc! Doar că am avut norocul de a avea o mătușă care locuia acolo și la care ne petreceam fiecare concediu pe litoral. Apoi, când am mai crescut, am fost la mare cu diferite proiecte și treburi, unde mi se asigura totul, inclusiv cazarea.

Am stat de-a lungul timpului la mai multe hoteluri în Mamaia, Neptun și Costinești, dar am încercat și alte forme de cazare pe litoral, de la cort până la apartament. Majoritatea, așa cum spuneam, fără plată. Singurele dăți în care am plătit au fost cele în care mergeam cu prietenii la Costinești pe vremea când eram tânără și zbuciumată, iar tarifele erau aproape nesemnificative. Și nu, nu am ajuns niciodată în Vama Veche! Nu mă împușcați! Nu că nu aș fi vrut, dar pur și simplu nu mi s-a ivit ocazia și… compania.

Am mai plătit cazare și anul trecut, când am dus-o pentru prima oară pe Rebeca la mare și am petrecut 3 nopți pe litoralul românesc. Și nu a fost deloc ieftin! Pentru că am decis să plecăm în ultimul moment, așa cum facem tot timpul de altfel, și pentru că nu am mai prins niciun last minute în Mamaia care să se plieze pe nevoile noastre, am ales un apartament de lux în regim hotelier. Cred că am dat atunci pe cazare cât am dat pe toți anii în care am fost pe litoral! Da, au fost condiții, a fost aproape de mare, nu ne-a deranjat nimeni, a fost liniște și bine, dar s-a simțit serios la buget.

Oricum, zilele și nopțile la mare sunt total diferite când te duci cu copilul. Dacă înainte leneveam pe plajă, mergeam în cluburi sau stăteam până dimineața târziu să bem, să pălăvrăgim, să jucăm cărți sau să vedem răsăritul, acum suntem mereu în alertă, alergând de colo-colo și fiind într-o continuă stare de oboseală. Nu mai zic de bagajele voluminoase pe care trebuie să le cărăm acum, mai multe de jumătate dintre ele fiind ale Rebecăi.

Dar lucrurile s-au schimbat și din alte perspective. Când eram eu copil și mergeam cu ai mei la mare, lucrurile erau un pic mai… altfel. Mai liniștite, mai simple, mai frumoase. Desigur, pe atunci le priveam cu ochi de copil și nu vedeam latura asta comercială a litoralului. Pe atunci nu era Aqua Magic, iar un tobogan cu apă era deja scos din filmele străine. Pe atunci mâncam înghețată Polar de la alimentara din colț și sucuri la dozator. Pe atunci Satul de Vacanță mi se părea un orășel al copiilor, unde savuram tot timpul câte o plăcintă dobrogeană și o bragă. Pe atunci, până și delfinii de la Delfinariu erau alții.

Numai hotelurile din Mamaia și de pe litoral, în general, nu știu cum erau pe atunci față de acum, dar vă las pe voi să vă amintiți și să vă spuneți părerea!

Foto: Blog de Părinți