Da, aţi citit bine. Nu e vorba de Mass Communication, ci de Mess Communication. Mai exact, de comunicarea prin Messenger. Un instrument de comunicare atât de des utilizat de noi care, din păcate, pentru unii, nu este şi un instrument de comunicare eficientă. Da, este rapid şi ne permite o comunicare eficientă doar din acest punct de vedere.
Dar cum rămâne cu bunele maniere? Sunt acestea înlocuite de rapiditatea cu care ne-am obişnuit? E ok să se întâmple astfel? Nu prea cred. Când contactezi pe cineva pe Messenger fără nici măcar un „Salut” sau „Bună ziua”, când treci direct la ceea ce vrei fără măcar să întrebi dacă omul are timp să pălăvrăgească cu tine, când îi trimiţi diferite fotografii şi materiale fără să îi ceri acordul, atunci nu se poate spune că vrem să salvăm timp, ci pur şi simplu că stăm foarte prost la capitolul bun simţ şi reguli de comunicare.
Cea mai stresantă invenţie în materie de Messenger, utilizată frecvent de oamenii care folosesc această aplicaţie, este Buzz-ul. Acel sunet iritant, pe care bineînţeles l-am dezactivat, care face fereastra să ţi se mişte şi să fii întreruptă de la muncă exact când ai mai multă treabă.
Cred că cel mai nepoliticos mod cu putinţă este să începi o conversaţie cu Buzz. E ca şi cum ai intra în casa cuiva şi i-ai cere ceva fără ca măcar să baţi la uşă. E ca şi cum ai scoate măseaua unui pacient fără ca măcar să îl întrebi care e cea cu probleme. E ca şi cum i-ai pune clientului un kilogram de cartofi în sacoşă, fără să îl întrebi dacă asta e ceea ce vrea să cumpere. Nu poţi face aşa ceva, nu?
Mi s-a întâmplat şi mie săptămâna trecută să mi se infiltreze un mic virusel care a trimis la toata lista mea un Buzz. Cei care mă cunosc mai bine şi-au dat seama că era vorba de un virus, însă au fost şi persoane deranjate sau poate doar întrebătoare de ceea ce s-a întâmplat atât de urgent de dau tocmai eu Buzz. Scuze încă o dată tuturor celor din lista mea care au primit Buzz de la mine săptămâna trecută. Aş vrea din suflet ca acel virusel să nu mai apară, nici sub forma de atunci, dar nici sub forma indivizilor care trimit buzzuri în mod obişnuit.
gata..am inteles…sunt taran…nu mai dau buzz
:)) tu cu urmele tale de la maieu :p