Sâmbătă am fost din nou cursantă, dar de data aceasta la o şcoală pe care aş face-o cu mare plăcere în fiecare zi şi pe care o recomand oricui îşi doreşte să aibă noţiunile de bază în arta vinului – Şcoala Vinului în cadrul Festivalului de Vin, Artă şi Gastronomie Provino. De la 12:00 la 19:00 am stat cuminţică în sala Mozart din Palas Mall şi i-am ascultat pe toţi maeştrii în arta vinului.

Primul a fost Valeriu V. Cotea, care ne-a făcut o introducere în arta degustărilor de vin. Aşa am aflat că:
– vinul din aceeaşi sticlă turnat în pahare diferite are alte caracteristici;
– paharele de vin alb se clătesc cu apă plată, iar cele de vin roşu cu apă cu gaz;
– vinurile cu grad alcoolic mai mare se preling în pahar;
– culorile vinului alb sunt foarte variate: incolor, alb, alb verzui, galben, galben pal, galben verzui, lemon, canar, narcisă, pai, topaz, alb-auriu, galben-auriu, verde-auriu, aur pal, aur roşu, aur platinat, ambră, frunză uscată, maderizat, caramel, brun;
– impresiile sunt diferite înainte de agitarea paharului, în timpul agitării paharului şi retro-olfactiv;
– savoarea poate fi dulce, acidă, sărată sau amară;
– senzaţia poate fi de astringenţă, fluiditate, onctuozitate sau vinozitate;
– la restaurant bărbatul degustă mai întâi vinul şi apoi aprobă dacă poate consuma şi femeia sau restul celor de la masă;
– când eşti gazdă, mai întâi îţi torni ţie vin în pahar, te asiguri că e ok şi de abia apoi le pui şi invitaţilor;
– peste 1% din cazuri, vinul la sticlă poate avea gust de dop;
– roze-ul nu se face din amestecarea vinului alb cu cel roşu. Doar la şampanie este permis aşa ceva;
– temperatura la care se bea vinul: alb şi roze – 10-12 grade, spumant – 5-6 grade, roşu – 17 grade;
– conceptul de „temperatura camerei” vine de pe vremea când vinul roşu se bea în castele, unde temepartura era răcoroasă;
– vinurile trebuie să fie echilibrate corect, adică cele albe să găsească echilibrul perfect între aciditate şi dulceaţă, iar cele roşii între aciditate, dulceaţă şi tanini.

Lista ar putea continua cu multe învăţături, însă vă recomand să urmaţi şi voi cursul la următoarea ediţie Provino. Până atunci, eu revin mâine cu impresii de la următorul lector.