Cred că unele companii chiar nu au nici o legătură cu unele concepte gen cultură organizațională, misiune și valori, gestionarea imaginii sau orientarea către client. Voi lua ca studii de caz două companii cu care am intrat in contact în ultima perioadă la serviciu, companii care intră cu siguranță în categoria AȘA NU.

Primul caz este cel al ziarului 7 Est de la care am primit un e-mail intitulat ”Ofertă sejur 2010”. Inițial, am crezut că au greșit departamentul și că mi-au trimis mie o cerere de sejur în loc să trimită colegelor mele de la vânzări. Însă, când am deschis e-mailul, am văzut că era un text care mă invita să le analizez oferta de servicii publicitare pe anul în curs. Hmm, să zicem că până acum nu era nimic foarte grav. Dar e-mailul avea și un atașament. Mai exact un document Word în care era prezentată oferta 7 Est.

Oferta nu era pe foaie antet, scrisul nu era cu diacritice, nu era setat pe limba română, avea enorm de multe greșeli de limbă, nu era aranjat în pagină și totul se termina cu un gust amar prin cuvintele ”PRETURILE NU CONTINE Tva”. Exact așa cum vedeți scris. Prima tentație este să îi dai Delete instant, însă l-am păstrat cu sfințenie pentru studii de caz la Universitate.

Al doilea caz este cel al mult controversatei firme RDS RCS. Marți colegii mei s-au mutat în sediu nou și au luat Romtelecomul cu ei, iar eu am rămas în sediul vechi împreună cu internii pe RDS. Marți am sunat de câteva ori bune la RDS ca să ne rezolve netul. La telefon ni s-a vorbit destul de frumos, mai mai că ai fi crezut textele pompoase de pe site-ul lor despre misiunea companiei. La un moment dat, mai exact după ora 15:00, nervii noștri mai aveau un pic și explodau.

Și apare și mult-așteptata echipă RDS. Adică doi nesimțiți care aveau cea mai mare greață pe ei și care ne vorbeau de parcă erau buricul pământului. Au mutat câteva fire, s-au uitat un pic la router și la IP-uri pe calculatoare, după care ne spun că s-a rezolvat. Verific și eu … nimic. Și întreb: ”Cum s-a rezolvat? Că văd că nu merge”. Răspunsul lor: ”Ar trebui să meargă. Noi nu putem face nimic. Ar trebui cineva de la IT de aici să rezolve problema. Ahh … și dacă mai sunt probleme, nu ne mai chemați pe noi”. Ce ai putea să mai spui la asemenea comportament?

Există o foarte mare diferență între oamenii care concep textele de prezentare pentru site și oamenii care merg pe teren și intră în contact direct cu clienții. Dacă nu faci ceva pentru a schimba stilul de lucru deficitar, nu încerca să pari ceea ce nu ești. Un text pompos pe site nu îți asigură o imagine pozitivă în rândul clienților, fiindcă aceasta poate fi stricată în orice moment de oamenii de la vânzări sau de la tehnic.

Similar, dacă ești un ziar și ai pretenția că știi să scrii corect limba română, asigură-te că și agenții de vânzări pe care îi angajezi și intră în contact cu clienții tăi știu să scrie corect limba română și îți respectă imaginea organizațională.

Degeaba faci strategii de comunicare și manuale de identitate dacă ceea ce comunici tu nu este identic cu ceea ce se întâmplă în realitate. Așa că ai grijă cum îți faci treaba și cum îți gestionezi imaginea.