Ascultam zilele trecute două eleve vorbind despre viitorul lor. Una spunea cât de tare își dorește să dea la Actorie, doar că nu o lasă părinții, motiv pentru care va alege, cel mai probabil, o facultate ”de viitor”. Nu intru acum în discuția asta despre diferențele enorme dintre ce își doresc copiii și ce ”poruncesc” părinții și efectul negativ pe care îl are asupra oamenilor decizia de a omorî un vis. Voi trece la a doua elevă, visătoarea care voia să salveze lumea făcându-se doctor. Iar când cealaltă a întrebat-o pe ce vrea să se specializeze a răspuns cu un zâmbet larg: ”Pediatrie, pentru că iubesc copiii”.

Îmi venea atunci să deschid gura și să mă bag în discuția lor, explicându-i fetei că nu e nici pe departe de ajuns să îți placă copiii ca să devii pediatru. Că e al naibii de greu să îți dai seama ce are un copil care plânge și care nu poate să îți spună ce îl doare. Că e extrem de frustrant ca părinte să își vadă copilul bolnav și toate speranțele lui să stea în dibăcia unui pediatru. Că medicina pentru adulți e total diferită față de medicina pentru copii. Că după ce ai proprii copii înțelegi altfel termenii de ”răbdare” și ”grijă”. Că pediatria este o ramură a medicinei extrem de dificilă.

Dar, până să îmi termin eu de dat ochii peste cap și de gândit la toate aceste chestiuni, fata a continuat plină de entuziasm: ”Nu știu cum să îți explic… știu că e multă muncă, știu că e dificil, știu că nu e de ajuns să iubesc copiii… dar simt că asta e chemarea mea. În plus, chiar m-am interesat și am studiat deja pediatria de la începuturile ei până acum și știu sigur că asta este ceea ce vreau să fac în viață”. Moment în care eu m-am înmuiat de tot și am trăit un sentiment de maximă apreciere pentru fata pe care o etichetasem greșit în urmă cu doar câteva momente.

Rar am văzut tineri care să știe clar ce vor să facă în viață și să mai vorbească și de o chemare în acest sens. Sper doar să își păstreze acest entuziasm și să facă din chemarea ei o carieră de succes în pediatrie. Sper să fie un model pentru colegii săi și sper să ajungă să lucreze într-un centru medical de prestigiu, unde să fie apreciată la adevăratul ei nivel.

Și cu aceste gânduri acompaniate de un zâmbet larg am continuat să o ascult cu mare plăcere povestindu-i colegei sale o sumedenie de lucruri legate de pediatrie, pe care le-am aflat și eu cu această ocazie: primul spital de copii a fost înființat în Țara Românească în 1857, primele cursuri de pediatrie din țară au fost la Facultatea de Medicină din Iași în 1879 și bineînțeles, datele sumbre privind natalitatea în România.

Și ca să închei în ton de sărbătoare, să avem zic medici pasionați și copii sănătoși!

Foto: specialtycollections.lww.com