Serviciul Peditel a fost lansat fix în perioada când noi eram în concediu. Am văzut ceva fugar pe telefon dar, fiind cu gândul la vacanță, nu am dat prea mare importanță. Acum, când am revenit acasă și am reluat toată lista de e-mailuri nerezolvate, am văzut despre ce este vorba și ce informație prețioasă era să pierd din vedere.

Peditel 1791 – Telefon urgente si sfat medical copii

Știți momentele acelea când ai o urgență cu cel mic și nu știi ce să faci, la cine să suni, iar pediatrul tău nu răspunde? Ei bine, de acum va fi un pic mai simplu, deoarece a fost lansată o linie telefonică, la capătul căreia îți răspund medici pediatri sau medici specialiști. Peditel 1791 este un call center pediatric, care oferă sfaturi medicale în regim de urgență, non-stop și fără suprataxă. Durata unei consilieri telefonice este de maxim 10 minute, un timp suficient ca un părinte să expună o problemă medicală a unui copil și să primească sfaturile medicale necesare.

Proiectul este implementat de Fundația Părinți din România în spitalul de Copii Cluj și este sponsorizat de Fundația Vodafone România, prin programul Mobile For Good.

Peditel este disponibil apelând numărul scurt 1791, din rețelele Vodafone, Orange, Telekom și Romtelecom, fără suprataxă. Momentan, medicii care răspund la telefonul Peditel și care îndrumă părinții spre o anumită instituție sunt din Cluj, însă, sunt șanse mari ca Peditel să fie lansat și la Spitalul ”Sf. Maria” din Iași. Și sperăm să ajungă prin toate orașele țării, pentru că este un proiect de un real ajutor părinților în cazuri de urgență, care au nevoie de un sfat avizat și de cineva care să îi liniștească și să îi îndrume în direcția corectă.

Așadar, notați-vă în agenda telefonului numărul scurt 1791 și Peditel. Iar până la a avea nevoie să îl apelați, puteți consulta platforma online de educație și informare medicală www.peditel.ro

Foto: Peditel