În prima parte a anului trecut anunțam un internship de PR, care a stârnit ceva reacții din cauza duratei sale de 6 luni. De ce 6 luni? Pentru că știam că urma perioada cu nunta și voi fi inactivă ceva vreme, pentru că știam din proprie experiență că 3 luni înseamnă puțin pentru ceea ce aveam în plan pentru pregătirea lui 2014 și pentru că aveam nevoie de timp și analiză ca să găsesc acel om pe care să-l angajez din 2014. Și l-am găsit!
După 6 luni în care cei opt interni mi-au suportat toate mofturile și au fost ca bureți care asimilează informații, am ales unul singur cu care să continui colaborarea. Evident, și ceilalți 7 rămân în vizorul meu, pentru că îmi sunt atât de dragi și le mulțumesc pentru tot. Chiar nu am cum să nu lucrez și cu ei pe anumite proiecte, deși mă doare sufletul că nu pot să-i angajez pe toți 8.
Dar astăzi voi pune reflectoarele pe cea care mi-a atras cel mai tare atenția, cu care am mers încă de la început pe aceeași lungime de undă și care, evident, din ianuarie 2014 este PR Officer la Andreea Marc PR & Events – Roxana Bălan. O tânără ambițioasă, perseverentă, cu bun simț, care știe chiar dinainte să spun ceva ce vreau, care stăpânește atât limba română, cât și limba engleză, care este creativă dar și realistă, și lista ar putea continua la nesfârșit!
Și îmi place să o încurajez să se dezvolte încontinuu, pentru că poate și pentru că merită!
Așa că de acum o veți vedea pe Roxana la butoane! Pentru că ne așteaptă un an plin, dar al naibii de frumos!
Bine ai venit, Roxana!
Comenteaza