Tu la ce te gândești, dacă îți spun cuvântul scaun? Dacă te rog să îți imaginezi un scaun, cum ar arăta el?

Ăsta e unul dintre exercițiile pe care le fac de obicei la trainingurile de comunicare pe care le țin. Indiferent că direcția e pe comunicare interpersonală și teambuilding, indiferent că merg pe toleranță și acceptare, folosesc de fiecare dată acest exercițiu, pentru că, pe cât e de simplu, pe atât e de relevant pentru ceea ce vreau să demonstrez.

Când îi rog pe participanții la training să se gândească la un scaun și să îmi spună cum arată el, răspunsurile sunt de fiecare dată dintre cele mai diverse. Unii, mai puțin creativi, se uită la primul scaun din jurul lor și mi-l descriu pe acela. Alții, în schimb, își dau frâu liber imaginației, dar și experienței personale, pentru că fiecare om vine la pachet cu alte percepții, alte așteptări, alte presupuneri formulate tocmai pe baza experiențelor personale.

Și uite așa, răspunsurile variază în funcție de personalitate, de experiență, de creativitate: un scaun mic și vechi, cu trei picioare, cel aflat în casa bunicilor în care a crescut; un scaun de director, pentru că și-a dorit de mic să aibă această funcție; mai multe scaune din lemn la prețuri mici, pentru că era agent de vânzări și cu asta se ocupa; scaunul tip fotoliu în care o mamă își alăpta copilul; scaunul cu rotile în care se află bunica cuiva; scaunele copiilor de la grădiniță; acel scaun alb din plastic pe care își bea în fiecare dimineață cafeaua în grădină; scaunul din cafeneaua de unde lucrează în fiecare zi online; acel scaun portocaliu pe care stătea soția lui, în ziua în care a cunoscut-o; unii au zis scaun cu spătar, alții au zis fără spătar; unii l-au văzut din lemn, alții l-au văzut din plastic, din paie sau din fier; unii l-au văzut cu o anumită culoare, alții nu s-au gândit la culoare; unii l-au văzut rotund, alții pătrat și lista poate continua la nesfârșit, pentru că în toți acești zece ani de training am tot auzit destul de multe cu privire la tipurile de scaun. Cel mai amuzant răspuns a venit din partea unui tătic, care mi-a spus că, atunci când aude cuvântul scaun, se gândește automat la acele probe de scaun pe care trebuie să le ducă dimineața devreme la doctor pentru fiul său. Ei, e și ăsta un răspuns și o dovadă clară că un singur cuvânt poate avea atât de multe semnificații.

De ce v-am povestit aceste întâmplări și de ce v-am dezvăluit exerciții din trainingurile mele? Pentru că vreau ca mesajul să ajungă și la cei care nu merg la traininguri, la cei care presupun că toți cei din jurul lor văd același tip de scaun ca ei, la cei care cred că scaunul lor e cel corect și, automat, cel mai bun, la cei care presupun fără să comunice, la cei care judecă, fără să știe fondul situației, la cei care pun etichete dure și nu acceptă diferențele.

Exercițiul ăsta e bun pentru fiecare dintre noi, indiferent de experiență, de vârstă, de educație și, fără doar și poate, de situația financiară. Exercițiul ăsta e, înainte de toate, despre a fi om cu tine și cu ceilalți, de a accepta unicitatea și diversitatea și de a te bucura de viață în toate formele pe care le oferă ea. Exercițiul ăsta e despre a înțelege că nu suntem buricul pământului și că fiecare om din jurul nostru are bucuriile, necazurile, experiențele lui și, mai ales, poveștile lui din care putem învăța în fiecare zi. Bineînțeles, dacă avem urechi de ascultat și ochi de văzut și alte tipuri de scaune…

Foto: dailymail.co.uk