Cred că Social Media Summit este genul de eveniment pe care efectiv nu îl poți pierde. Este evenimentul la care se strâng în același loc specialiștii în comunicare și online, bloggerii și vloggerii, influencerii, agențiile și companiile. Îmi aduc aminte că am fost și eu speaker în urmă cu ceva ani la ediția organizată la Iași și tare dor mi-e de atmosfera creată în jurul acestui concept.

Ei bine, primăvara aceasta începe cu o nouă ediție Social Media Summit, organizată mai exact pe 1 martie, la București. Iar dacă vrei să prinzi un loc sigur pentru a afla care sunt strategiile eficiente de promovare în social media, care au fost cele mai bune campanii în 2016 și care sunt tendințele în online pentru 2017, atunci intră pe site și înscrie-te cât mai repede!

Peste 15 specialiști îți vor vorbi despre tot ce trebuie să știi despre online și promovare în social media în 2017. Vei afla despre canalele de comunicare de top anul acesta, care este starea vlogosferei și a blogosferei, cum ajută brandurile conținutul creat de internauți, noțiuni despre crowdsourcing marketing și vlogging.

Tot la Social Media Summit București 2017 vei participa la o super-dezbatere moderată de Radu Atanasiu despre online și mass-media tradițională.

Un alt moment important din cadrul evenimentului este lansarea Digital Report, un proiect editorial marca Revista Biz, care prezintă informații despre cele mai importante agenții de digital din România, tendințele în piața de digital, topul bloggerilor din România, clasificați pe domenii, dar și multe alte informații de interes.

Bloggerii pot participa gratuit la eveniment, dacă se înscriu repede-repejor aici, iar companiile pot afla detalii despre participare și costuri tot aici.

Mai multe amănunte despre Social Media Summit București 2017 puteți afla de pe site, de pe Facebook, dar și prin trimiterea unui e-mail către [email protected]!

Foto: bunescu.ro