Astăzi am primit de la Kinderpedia un studiu pe care vreau să îl împărtășesc cu voi. Noi am fost direct interesați de subiectul studiului – comunicarea dintre părinți și grădiniță, mai ales că Rebeca noastră tocmai a început primul său an de ,,gădiniță”.

Evident, părerile legate de modul de comunicare al părinților cu reprezentanții grădiniței, dar mai ales volumul comunicărilor este diferit de la părinte la părinte. De exemplu, noi discutăm în fiecare zi cu personalul grădiniței, verbal, atunci când o lăsăm pe Rebeca la grădiniță sau când o luăm, seara. Este principalul mod în care comunicăm cu grădinița, pe lângă bilețelele foarte simpatice din plicul numit ,,Poșta Părinților” sau pe lângă întâlnirile personalizate cu părinții. A fost și unul dintre criteriile pentru care am ales această grădiniță, pentru că nu îmi doream să mă stresez și să fiu tentată să verific mai tot timpul ce face copilul meu, prin intermediul unei camere video amplasate în sala de curs.

Dar, hai să vă spun ce au răspuns cei aproape 5.000 de români care au participat la studiu și aștept să îmi spuneți unde vă încadrați voi! Mai jos aveți rezultatele studiului, conform Kinderpedia:

infographic-kinderpedia-150dpi

• O treime dintre părinți folosesc zilnic calculatorul sau smartphone-ul pentru a afla informații de la grădiniță; în cazul părinților ai căror copii urmează cursurile unei grădinițe particulare, procentul depășește 40%;
• 46% dintre părinți declară că grădinița obișnuiește să folosească rețelele sociale pentru a posta filme și imagini cu copiii;
• 77% dintre părinți nu consideră rețelele sociale un mediu sigur și adecvat pentru a publica imaginea celor mici;
• 82% dintre părinții chestionați au afirmat că ar dori să folosească o aplicație care să le faciliteze accesul la informații despre activitatea copiilor de la grădinită.

Rezultatele studiului au evidențiat un interes crescut al părinților în ceea ce privește comunicarea cu grădinițele, peste jumătate dintre aceștia (54,8%) declarând că sunt zilnic în contact cu educatoarea. Unul din cinci părinți afirmă că discută cu reprezentanții grădinițelor o dată la 2-3 zile, în timp ce 16,8% comunică săptămânal.

Comunicarea personală, față în față, este folosită în prezent de 90% dintre părinți, următoarele canale de comunicare menționate fiind telefonul și avizierul grădiniței (identificate de 44% respectiv 41% dintre părinții participanți la studiu). Mediile digitale au prins și ele teren în comunicarea dintre grădinițe și părinți, fiind utilizate din ce în ce mai frecvent, mai ales de părinții ai căror copii merg la grădinițe particulare. Aproape o treime dintre părinți folosesc zilnic calculatorul (30%) sau smartphone-ul (29%) pentru a afla informații de la grădiniță. Alți 30% respectiv 24% dintre părinți părinți au afirmat că primesc informații de la grădiniță pe calculator și smartphone cel puțin săptămânal.

În cazul părinților ai căror copii urmează cursurile unei grădinițe particulare, ponderea utilizării mediilor digitale este mai mare: 42% folosesc calculatorul zilnic, în timp ce 41% îl utilizează cel puțin săptămânal pentru a accesa informații de la grădiniță. 43% dintre părinții chestionați afirmă că folosesc zilnic smartphone-ul, în timp ce 32%, cel puțin o dată pe săptămână în relația cu grădinița.

Dintre informațiile pe care le primesc zilnic de la grădinițe, părinții menționează pe primul loc meniu de preparate alimentare (47%). Săptămânal, părinții primesc raportul de activitate de grupă (33,62%), raportul de activitate individuală (29,59%), fișa de observare (21.62%). Multe grădinițe transmit lunar părinților informații privind planificarea activităților extracurriculare (44,54%), evaluarea progresului copilului (43.89%), agenda de evenimente (41,48%), agenda de activități comune părinte-copil (39,41%), resurse educaționale pentru acasă (29.15%).

Utilizarea rețelelor sociale de către grădinițe, deși o tendință în creștere, rămâne un subiect controversat. Conform răspunsurilor a aproape jumătate dintre părinții participanți la studiu (46,23%), grădinița obișnuiește să folosească rețelele de socializare pentru a posta fotografii și clipuri video cu activitatea copiilor. În același timp, întrebați dacă cred că rețelele de socializare sunt un mediu sigur și adecvat pentru a publica date și imagini personale ale copiilor, 77,7% dintre părinți au răspuns că nu.

În ceea ce privește gradul de satisfacție a părinților cu privire la comunicarea cu grădinița, 47% dintre părinții chestionați se declară mulțumiți și foarte mulțumiți de informațiile primite de la reprezentanții grădiniței; în cazul respondenților ai căror copii urmează cursurile unei grădinițe particulare, acest procent este de 57%. Mai bine de jumătate dintre participanții la studiu (51,64%) apreciază că grădinița răspunde prompt și foarte prompt solicitărilor lor; în cazul părinților care și-au înscris copiii la grădinițe particulare, ponderea este de 66%.

Educatoarele se bucură de cel mai mare nivel de încredere din partea părinților (77%). Cu toate acestea, mai puțin de jumătate dintre părinții chestionați (47,6%) au afirmat că au încredere multă și foarte multă sistemul de învățământ preșcolar, în general.

Majoritatea părinților (82%) sunt interesați să folosească o aplicație pentru desktop și smartphone care să le faciliteze accesul la informații despre activitatea copiilor de la grădinită. 95% dintre respondenți au afirmat că sunt dispuși să plătească suplimentar pentru a beneficia de un astfel de serviciu: 57% ar aloca între 10 și 20 lei lunar, 36% ar fi dispuși să plătească între 20 și 50 de lei pentru a beneficia de o astfel de aplicație.

Unul din 10 participanții la studiu a aflat despre Kinderpedia și știe că este o platformă dedicată interacțiunii între grădinițe, educatori și părinți; în rândul părinților ai căror copii merg la grădinițe particulare, ponderea celor care știau despre Kinderpedia este de 2 din 10.

Între facilitățile pe care și le-ar dori de la o aplicație dedicată interacțiunii cu grădinița, peste 50% dintre respondenți au menționat: vizualizarea realizărilor zilnice ale copilului, agenda individuală pentru orarul activităților zilnice, un calendar interactiv pentru evenimente, galerie securizată pentru imagini și clipuri video cu copiii, posibilitatea de a ține legătura cu educatoarele printr-un modul de chat. Părinții ai căror copii merg la grădinițe particulare au menționat și posibilitatea de a plăti prin intermediul aplicației serviciile grădinitei (37%).

Foto: joshuanhook.com