Până să te confrunți cu o anumită problemă medicală, de cele mai multe ori nici nu știi că așa ceva există și, cel mai probabil, zici că oricum nu ți se poate întâmpla ție. Ei bine, până acum știam de două valori ale tensiunii, adică fie e prea mare (hipertensiune), fie e prea mică (hipotensiune). Dar nu știam de termenul de tensiune oscilantă și de principalele cauze ale tensiunii oscilante.
Practic, este vorba de o oscilare între limitele normale și cele prea ridicate sau prea scăzute ale tensiunii. Și, desigur, acest lucru vine la pachet cu o serie de stări neplăcute și de disconfort. Tensiunea oscilantă apare, de cele mai multe ori, în urma unei situații de stres sau în urma administrării pe termen lung a anumitor medicamente, cum ar fi anticoncepționalele, antiinflamatoarele și antidepresivele. Însă, cauzele pot fi și altele: dezechilibru hormonal, consum ridicat de sare, deshidratare, infecții ale organismului, insuficiență cardiacă sau anumite reacții alergice.
La fel cum cauzele sunt multiple, tot așa sunt și simptomele. Acestea pot lua forma unor dureri de cap în zona frunții și a tâmplelor, dar și în zona cefei sau a gâtului. Mai pot apărea stări de amețeală, cauzate de lipsa de oxigen din creier, momente de confuzie care țin în general foarte puțin, stare de leșin cu risc de inconștiență, amorțeala mâinilor și a picioarelor, cauzată de scăderea fluxului sangvin în această zonă a corpului, vedere încețoșată sau pierderea echilibrului pentru câteva secunde.
Bineînțeles, tratamentul pentru tensiunea oscilantă diferă de la om la om și nu este deloc indicat să iei medicamente fără aprobarea medicului. Țin minte că odată am avut o criză de hipertensiune și mi-era atât de rău încât eram în stare să ”împrumut” o pastilă din tratamentul mamei mele, aflată lângă mine atunci. Am avut noroc că a refuzat categoric să îmi dea după ureche un medicament pentru reducerea tensiunii arteriale și a insistat să îmi rezolv problemele de sănătate la medic.
Oricum, chiar dacă tratamentul este personalizat, în funcție de caracteristicile fiecărui pacient, există câteva ”reguli” în tratamentul de tensiune oscilantă: să reduci greutatea corporală, să consumi mai puțină sare, să renunți la fumat, să reduci considerabil consumul de alcool, să elimini grăsimile din organism, să faci mai multă mișcare zilnic.
Se pare că fiecare an care se adună la vârsta noastră vine cu o mai mare atenție pentru sănătatea noastră și cu mai multe vizite la medic! Important e să le conștientizăm, să avem mai multă grijă de noi și să fim un exemplu de sănătate pentru copiii noștri!
Foto: sendo.info
Comenteaza