Ți-au plăcut primele 5 povești din seria melodiilor despre care nu știai că sunt coveruri? Atunci ești unde trebuie, pentru că astăzi mai scoatem cinci povești din tolbă, toate una și una.

6. Torn (1997)

Dacă n-ai cântat măcar o dată piesa asta la Karaoke, articolul ăsta nu e pentru tine. Sau dacă nu știi cine e Natalie Imbruglia, australianca minionă cu ochi albaștri și nume sexy. În fine, ai voie doar să nu știi cine e adevăratul autor al piesei care a făcut-o celebră, pentru că, dacă ai ști și asta, n-ar mai avea sens să citești mai departe.

Dacă totuși ai ajuns aici, află că piesa a fost scrisă în 1993 de Scott Cutler, Anne Preven și Phil Thornalley, iar prima artistă care a cântat vreodată piesa asta este Lis Sørensen, în… daneză.

În 1997, Natalie Imbruglia își lansează albumul de debut, Left of the Middle, în care include și coverul Torn. Varianta ei devine extrem de îndrăgită și de fredonată, iar Natalie e nominalizată la toate premiile posibile. Este cea mai difuzată piesă în 1998 în Statele Unite ale Americii și cea mai difuzată piesă de la radio din istorie, în Australia, locul de baștină al artistei.

Hai că nu mai ești chiar așa de torn, dragă Natalie!

For privacy reasons YouTube needs your permission to be loaded. For more details, please see our Politică de confidențialitate.
I Accept

For privacy reasons YouTube needs your permission to be loaded. For more details, please see our Politică de confidențialitate.
I Accept

7. Knocking on Heaven`s Door (1990)

Knock-Knock! Who’s there? Povestea din spatele piesei Knocking on Heaven`s Door. Fără doar și poate, Guns N` Roses poate să-și asume creditul de a o fi făcut celebră în mințile și în inimile noastre. Plus Slash. Sau Axl. Depinde de gusturi. Eu rămân fidelă pentru totdeauna lui Slash.

Piesa are o istorie mai îndelungată, iar compozitorul ei nu era nici el vreun neica-nimeni. Knocking on Heaven`s Door a fost scrisă și cântată de Bob Dylan în 1973, și avea să fie inclusă pe coloana sonoră a westernului Pat Garrett and Billy the Kid, ba chiar a intrat în Top 100 piese western ale tuturor timpurilor.

În 1975, Eric Clapton înregistrează propria variantă, reggae (!), dar nu reușește să o impună publicului, oricât de Clapton ar fi fost el. În 1987, cei de la Guns N` Roses încep să cânte o variantă a piesei în concertele lor live, iar în 1990 înregistrează și varianta pe care o știm astăzi.

În sfârșit, cineva a deschis ușa!

For privacy reasons YouTube needs your permission to be loaded. For more details, please see our Politică de confidențialitate.
I Accept

For privacy reasons YouTube needs your permission to be loaded. For more details, please see our Politică de confidențialitate.
I Accept

8. Living next door to Alice (1976)

Generații întregi s-au întrebat cine e, dom`le, vecina aia care locuiește lângă trupa Smokie și ce le-a făcut băieților din trupă de au scris o piesă despre ea. Numai că puțini au fost cei care s-au întrebat dacă cei de la Smokie au și cântat prima versiune a piesei. Ei bine, nu! Piesa a fost cântată prima dată în 1972, de New World, o trupă din Australia.

Ce le-a lipsit celor de la New World să facă piesa asta celebră? Doar un vers: „Who the F**k is Alice?”.

Să mai spună cineva că nu e bine să înjuri! Uneori.

For privacy reasons YouTube needs your permission to be loaded. For more details, please see our Politică de confidențialitate.
I Accept

For privacy reasons YouTube needs your permission to be loaded. For more details, please see our Politică de confidențialitate.
I Accept

9. I love rock `n` roll (1982)

În 1975, Alan Merrill, solistul trupei rock The Arrows, scrie și înregistrează I love rock `n` roll, ca răspuns la piesa celor de la The Rolling Stones, It’s Only Rock ‘n Roll (But I Like It). Melodia nu e cine știe ce, dar băieții sunt invitați în showul de televiziune 45, al lui Muriel Young, unde cântă piesa.

De acolo e preluată de Joan Jett , care înregistrează o versiune proprie împreună cu Steve Jones și Paul Cook de la Six Pistols, în 1979, dar piesa nu iese chiar ce trebuie. Mai încearcă o versiune în 1982, alături de trupa ei, The Blackhearts, cu care dă lovitura: ajunge imediat direct pe locul 1 în Billboard Hot 100, unde rămâne timp de 7 săptămâni.

Se pare că într-adevăr contează cu cine faci echipă atunci când vrei să ai succes. Să mai spun că piesa a câștigat premiu după premiu, inclusiv Discul de Platină?

For privacy reasons YouTube needs your permission to be loaded. For more details, please see our Politică de confidențialitate.
I Accept

For privacy reasons YouTube needs your permission to be loaded. For more details, please see our Politică de confidențialitate.
I Accept

10. It`s oh so quite (1995)

Pe când se afla în turneu și călătorea dintr-un oraș în altul, Bjork și echipa ei ascultau muzică în autocarul personal. Una dintre piesele cele mai fredonate de-a lungul turneului cu pricina a fost It`s oh so quite.

Nu, nu piesa lui Bjork. Nici măcar varianta ei originală, din 1948, cântată în germană de Horst Winter. Ci versiunea în engleză a americancei Betty Hutton, care a cântat-o pentru prima dată în 1951. Aceasta este varianta care a inspirat-o pe „prințesa islandeză” să creeze propria versiune, ca semn de recunoștință pentru echipa ei și munca depusă în turneu.

For privacy reasons YouTube needs your permission to be loaded. For more details, please see our Politică de confidențialitate.
I Accept

For privacy reasons YouTube needs your permission to be loaded. For more details, please see our Politică de confidențialitate.
I Accept

Uite așa a luat naștere unul dintre cele mai scumpe bilețele de mulțumire din istorie. Say „thank youuu”.

Ne vedem săptămâna viitoare pentru încă 5 povești muzicale și coverurile lor.