Am dezvăluit deja jumătate din misterul celor 20 de piese despre care nu știai că sunt coveruri, iar azi am revenit cu încă 5 povești din fascinanta istorie a muzicii. 5 melodii celebre despre dragoste și relații, care au ajuns faimoase mai târziu, datorită cu totul altor artiști decât celor cărora le erau destinate.

Noroc, întâmplare, moment, artist, stil… individual și la un loc, toate au transformat melodii prăfuite în adevărate comori din industria muzicală. Despre alte 5 comori urmează să îți povestesc în următorul articol, ca să continuăm seria de 20 și să mai deschidem o dată cufărul.

11. Piece of my heart (1968)

Jerry Ragovoy și Bert Berns, doi dintre cei mai faimoși compozitori americani de hituri, au creat în 1967 o piesă ce avea să aibă un drum cel puțin interesant. Piece of my heart a fost creată pentru Van Morrison, dar el le-a refuzat propunerea, pe motiv că voia și putea să își înregistreze propriile creații. Așa a ajuns piesa la altcineva, mai exact la Erma Franklin, nimeni alta decât sora mai mare a Arethei.

Dar Piece of my heart a cunoscut celebritatea abia un an mai târziu, când a ajuns pe vocea lui Janis Joplin. Nu doar că a ajuns pe locul 1 în topuri, dar a devenit și cea mai celebră piesă cântată de Janis de-a lungul istoriei. Din păcate, Bert Berns, unul dintre compozitorii ei, nu a auzit niciodată varianta cântată de Joplin și tot succesul care a venit la pachet odată cu vocea ei, pentru că a murit din cauza unui atac de cord.

Dar la ce voce avea Janis Joplin, cu siguranță s-a auzit și până sus, la el, așa cum s-a auzit peste tot în lume, de-a lungul timpului.

For privacy reasons YouTube needs your permission to be loaded. For more details, please see our Politică de confidențialitate.
I Accept

For privacy reasons YouTube needs your permission to be loaded. For more details, please see our Politică de confidențialitate.
I Accept

12. Baby I love your way (1994)

De cum auzi primele note de la piesa asta, închizi ochii și zâmbești. Hai, am voie cu un pic de sirop așa, din când în când, nu? Are cu siguranță ceva special în ea piesa asta, mai ales în varianta reggae din 1994 a celor de la Big Mountain, inclusă pe coloana sonoră a filmului Reality Bites, cu Winona Ryder, Ethan Hawke și Ben Stiller.

Dar înainte de varianta reggae, Baby I love your way era… soft rock! Așa a fost compusă în 1975 de Peter Frampton, care o cântă și astăzi tot la fel. Iar fanii lui îi spun „I love your way” și preferă varianta rock, chiar dacă varianta reggae e cea care a făcut înconjurul lumii.

For privacy reasons YouTube needs your permission to be loaded. For more details, please see our Politică de confidențialitate.
I Accept

For privacy reasons YouTube needs your permission to be loaded. For more details, please see our Politică de confidențialitate.
I Accept

13. Nothing`s gonna change my love for you (1987)

Nimic nu schimbă poziția unei melodii în top așa cum o face artistul care o cântă și modul în care o face. În 1985, celebrul cântăreț și chitarist George Benson lansează o nouă piesă soul, compusă de Michael Masser și Gerry Goffin. Dar nici măcar cele două videoclipuri ale piesei și nici talentul lui Benson nu o fac să ajungă în topuri. Și totuși… ceva a făcut-o!

În 1986, un puști de 16 ani din Hawaii participă la un concurs național de talente organizat de un post de radio local. Numele lui era Glenn Medeiros, iar piesa era un cover la Nothing`s gonna change my love for you a lui Benson. Medeiros a câștigat concursul, iar peste un an, coverul devenea hit internațional, cu videoclip propriu și cele mai înalte poziții din topurile muzicale.

Cum era aia cu suflul nou?

For privacy reasons YouTube needs your permission to be loaded. For more details, please see our Politică de confidențialitate.
I Accept

For privacy reasons YouTube needs your permission to be loaded. For more details, please see our Politică de confidențialitate.
I Accept

14. If I were a boy (2008)

Piesa asta îi vine mănușă lui Beyoncé, de zici că a fost făcută special pentru ea. Însă, lucrurile nu stau chiar așa. If I were a boy a fost compusă în 2008 de BC Jean, o compozitoare, cântăreață și actriță din California, pe numele ei Brittany Jean Carlson. A înregistrat piesa cu propria voce și a trimis-o studiourilor muzicale, însă a fost respinsă de casele de producție.

Piesa a ajuns la Beyoncé, care a transformat-o, așa cum face ea cu mai toate piesele ei, în hit internațional. Treaba asta a cam înfuriat-o pe BC Jean, dar, până la urmă, se pare că au ajuns la o înțelegere.

Beyoncé ne-a demonstrat că poți face orice când ești bun și ai de spus o poveste bună, iar lui BC Jean nu i-a rămas decât să compună o altă piesă. Hey, Brittany, ce spui de „If I were… Beyoncé”?

For privacy reasons YouTube needs your permission to be loaded. For more details, please see our Politică de confidențialitate.
I Accept

For privacy reasons YouTube needs your permission to be loaded. For more details, please see our Politică de confidențialitate.
I Accept

15. I will always love you (1991)

Indiferent dacă ai văzut sau nu The Bodyguard, cu siguranță știi pe de rost melodia care i-a fost coloană sonoră. Ceea ce poate nu știi este că I will always love you are o istorie mai îndelungată și că nu îi aparține de fapt lui Whitney Houston.

Piesa a fost compusă în 1973, de Dolly Parton, care a cântat, un an mai târziu, o versiune country a melodiei. A compus-o în semn de „Rămas bun” pentru mentorul și partenerul ei de scenă, Porter Wagoner, în momentul în care a decis să urmeze o carieră solo.

I will always love you cântată de Dolly Parton a ajuns de două ori pe locul 1 în Billboard Hot Country Songs: în 1974, imediat după lansare și în 1982, când melodia apare pe coloana sonoră a filmului The Best Little Whorehouse in Texas.

Zece ani mai târziu, aceeași piesă cunoaște o nouă versiune și un nou succes, atunci când Whitney Houston dă marea lovitură și o transformă într-una dintre melodii cel mai bine vândute de-a lungul timpului. Single-ul ajunge instant pe locul 1 în Billboard Hot 100, unde rămâne timp de 14 săptămâni. Rămâne și în istorie drept cel mai bine vândut single al unei femei din istoria muzicală.

Nu mai spun câte sute de variante există la piesa asta și chiar mă întreb dacă va reuși cineva să ducă piesa din nou pe locul 1, cu o nouă interpretare. Va exista și o „a treia oară cu noroc”?

For privacy reasons YouTube needs your permission to be loaded. For more details, please see our Politică de confidențialitate.
I Accept

For privacy reasons YouTube needs your permission to be loaded. For more details, please see our Politică de confidențialitate.
I Accept

Până iese un nou hit nr. 1 la piesa asta, eu vă aștept și săptămâna viitoare, pentru ultimele 5 piese din lista noastră de coveruri. Iar eu mai ascult încă o dată varianta mea de suflet a celor de la Big Mountain.