Acum vreo 15-20 de ani, oamenii nu aveau nevoie de traducător de spaniolă. Erau telenovelele de abia lansate și la mare putere în România, ceea ce a creat un adevărat fenomen pe seama lor. Familii întregi, de la fetițe la tați și mai ales la mame și bunici, erau în extaz când era vremea telenovelelor. Țin minte că și la noi în casă se făcea liniște și toți stăteam cu ochii mari și cu gurile căscate în fața televizoarelor, atunci când începea câte un episod dintr-o telenovelă, oricare ar fi fost ea.

Deh, pe atunci nu erau atâtea posturi și nici nu puteai spune că toate emisiunile sau toate filmele erau dintre cele mai calitative. Orice apărea atunci la televizor era devorat de-a dreptul de fiecare dintre noi. Până la telenovele, ne uitam la filmele americane sau la desenele animate în engleză. Așa am învățat, mulți dintre noi, limba engleză. Când a început nebunia cu telenovelele, am mai trecut fiecare dintre noi o limbă la CV: spaniola. Păi, da! Pe atunci, fiecare credea că e traducător de spaniolă, în stare să facă o traducere din spaniolă în română ca la carte. Știam, sau cel puțin credeam că știm tot ce zic personajele alea acolo, de parcă eram profesioniști la traduceri din spaniolă. Unii chiar erau ferm convinși că știu la perfecție spaniola și se dădeau atât de mari, încât ziceai că lucrează pe la vreun birou de traduceri. Bineînțeles, când îi luai mai repede, se pierdeau cu firea și începeau să se bâlbâie, apoi o dădeau pe Don Juan cel cuceritor, ca să schimbe subiectul și să se scoată. Ei, eram tineri și poate chiar prea copii!

Apropos de copii, eram odată la salon să îmi fac părul. Da, tot acum o mie de ani, pe vremea când telenovela era cel mai tare lucru de pe pământ. Pe scaunul alăturat era o femeie care venise cu fiică-sa, o puștoaică de vreo 10 ani. Fiică-sa s-a uitat la ceas și i-a zis coafezei să schimbe canalul TV că începe nu-știu-ce telenovelă și că ea o urmărește. 10 ani! A schimbat femeia postul și a început telenovela, la care a trebuit să fim toți părtași. Puștoaica știa pe de rost cuvintele de pe coloana sonoră, toate personajele din film și trăia cu patos fiecare replică, mișcându-și parcă buzele după actorii preferați. Maică-sa era extrem de mândră de fata ei și ne-a povestit că asta face toată ziua: se uită la telenovele și învață spaniola. Cică știa fiecare telenovelă la ce oră e și toate detaliile despre respectivul serial, ca la o rubrică specială de curiozități. Nu știu dacă între timp a devenit traducător de spaniolă sau nu, dacă s-a mutat în București sau o fi plecat chiar prin Spania, dar ar fi fost interesant de aflat!

Probabil dacă lucrurile se întâmplau în ziua de azi, i-ar fi sărit toate mamele în cap, spunându-i că nu e bine să îți lași copilul atâtea ore în fața televizorului, mai ales la telenovele. Cu siguranță mamele din ziua de azi i-ar fi făcut rapid femeii o listă cu toate activitățile extrașcolare care i-ar putea acoperi copilului acele nevoi de învățare corectă a limbii spaniole sau a oricărei alte limbi străine.

Dar, pe atunci, cam așa stătea treaba, pentru că limbile străine le învățam ori de la școală, ori de la filme. Iar părinții noștri, vorbitori de rusă, nu aveau cum să ne corecteze, dacă pronunțam greșit, nici dacă voiau. Mai mult, noi îi corectam pe ei când auzeam celebrele „Uan, ciu, fri!”. Noroc că la „Un, dos, tres!” chiar nu avea nimeni cum să dea greș! Nu e de mirare că fiecare fan de telenovelă se credea automat și traducător în spaniolă.

În schimb, copiii din ziua de azi, au acces la o sumedenie de resurse pentru a învăța limbile străine corect, evident nu de la televizor. Dar, copiii prind imediat și asimilează tot, de oriunde ar fi! Aud o melodie la radio și o memorează instant, pronunțând chiar foarte bine cuvintele din limbile străine respective.

Fiică-mea m-a uimit maxim zilele trecute când a venit la mine și mi-a zis „I love you!”. Eu sunt genul de mamă care nu se stresează să pună presiune pe copil și să îi îmbuibe capul cu activități extra-școlare și cu multe informații, așa că o las să învețe totul în mod natural, în ritmul ei. Și când a venit la mine cu acel „I love you!” și cu fățuca aia simpaticăși zâmbitoare, după ce mi-am revenit din topit, am întrebat-o dacă știe ce se înseamnă și, evident, de unde a auzit. Mi-a spus că înseamnă „Te ubeșc!” și că a auzit ea când era la mine în burtică.

Acum, cât eu o mai îmbrățișez puțin pe fiică-mea și ne spunem reciproc că ne iubim în alte limbi străine, vă las pe voi să îmi răspundeți la o întrebare: De la ce vârstă vă învățați copiii limbi străine și, mai ales, cum îi învățați?

Foto: fluentin3months.com