8 tipuri de părinți la locul de joacă

Vară, căldură, timp liber, toate motivele să ieșim cu ăștia micii în parcurile de joacă și să îi lăsăm să se bucure de distracție, explorare și noi prieteni. Nu știu ce faceți voi cât copiii voștri se joacă, dar mie îmi place să observ. Pe de o parte, cum se comportă fiică-mea cu ceilalți copii, iar pe de altă parte, cum se comportă ceilalți părinți de la locul de joacă. Așa că ieri, cât fiică-mea sărea de zor într-un gonflabil, am întocmit lista de mai jos, cu acele tipuri de părinți pe care le observ de obicei în parcuri. Voi să-mi spuneți pe unde vă încadrați și, mai ales, dacă e vreo categorie care mi-a scăpat!

1. Gladiatorii. Hai că îi știți: cei care zici că fac antrenamente cu sportivi profesioniști, nu că ar fi în aer liber cu cei mici. Sunt cei care le spun, pardon, le urlă și le ordonă copiilor cum să pună piciorul, cum să se dea în tobogan, cum să se joace: „Ridică-te! Pune piciorul acolo! Hai că poți! Nu mai sta așa! Pune piciorul acolo am spus! Mai sus! Hai! Hai! Hai!”. Pe mine una mă sperie atât de tare, că am impresia că mai au un pic și mă împing cu piciorul în prăpastie, în timp ce urlă „This is Sparta!”;

2. Impecabilii. Adică ăia de umblă tot timpul cu șervețele umede și cu loțiune antibacteriană după ei și își șterg copiii din 5 în 5 minute. Ăia care își scutură copiii de fiecare pată și pe care îi auzi tot timpul zicând „Nu te juca acolo, că te murdărești!”. Pe scurt, ăia care atunci când copilul lor cade, prima lor reacție nu e să vadă dacă ăla micu` e bine, ci să îl certe că s-a murdărit;

3. Feisbuchiștii. Le vezi de departe „entuziasmul” că TREBUIE să stea în preajma copiilor, așa că evadează pe Sfântul Facebook și ignoră orice „Tati, uită-te la mine!” și, mai ales, orice incident, conflict, activitate. Scroll pe Facebook, scroll la viață;

4. Video-fotografii. Tot cu telefonul în mână, dar ei nu stau pe Facebook, ci filmează și fac fotografii încontinuu, de parcă zici că ăla micu` e vedeta unui reality-show, care trebuie să prindă pe cameră absolut fiecare secundă din viața lui. Sunt în stare să urce în gonflabile alături de ei, numai să poată prinde fiecare mișcare, fără să mai vadă nimic în jurul lor;

5. Nu-nii. Una dintre categoriile mele „preferate”, rude apropiate ale „impecabililor”. Adică ăia de zic încontinuu: „Nu acolo!”, „Nu pune mâna”, „Nu face asta!”, „Nu te urca acolo, că o să cazi!”, „Nu sta acolo, că te murdărești!”, „Nu atinge aia!”, „Nu așa”. De s-ar putea să își țină copilul într-un bol de sticlă și cel mic să facă doar ce spune părintele, ar fi minunat pentru ei. Eu le mai zic și „tăietori de aripi cu Nu în frunte”;

6. Mi-se-rupiștii. Ăștia-s rude cu „feisbuchiștii”. Nu stau pe Facebook, dar au un entuziasm de te doare mintea și nu reacționează în niciun fel când ar trebui de fapt să intervină. Pe principiul „L-am făcut, de acum să se descurce”, își lasă copilul să facă ce crede de cuviință, fără să îi explice ce e bine și ce e mai puțin bine, ce impact are comportamentul lui asupra celorlalți și de ce nu ar trebui să fie într-un spațiu de joacă dacă tușește încontinuu și îi curg mucii ca la robinet. Se uită imparțial și nepăsător la toate scenele cu propriul copil, eventual în timp ce scuipă pe jos niște coji de semințe;

7. Don Juanii. Nu doar unii copii au nevoie de atenție, ci și unii părinți. Sunt tații ăia care intră într-un loc de joacă de parcă ar fi cei mai importanți oameni de pe pământ și toate privirile trebuie să se îndrepte către ei. Sunt cei care își trec mâna prin păr, în timp ce mestecă gumă și își așază mai bine ochelarii de soare pe nas, după care își scot ultimul model de telefon și își mai aranjează încă o dată șuvița aceea rebelă de păr în ecranul gadgetului. Le mai zic și „vrăjitori de mămici”, doar că nah, nu toate vrăjile merg pe oricine;

8. Chill-eniștii. Zen-iștii. Peace maker-ii. O specie în minoritate, dar în continuă creștere, din care fac și eu parte. Adică părintele care își încurajează copilul să exploreze, să se murdărească, să se bucure de viață, să își facă noi prieteni, să ajute, să facă bine. Știu, uneori suntem de-a dreptul enervanți cu tot calmul nostru și cu zâmbetul ăla mare întipărit pe față, dar vă zic… e al naibii de mine să îmi văd copilul fericit!

Cam astea-s cele 8 tipuri de părinți pe care eu le identific de obicei în locurile de joacă. Presimt oricum că aveți și voi poveștile voastre, așa că de abia aștept să le citesc și să mărim împreună lista de mai sus!

Foto: Irina Mocanu

Share:
TwitterFacebookLinkedInPinterestGoogle+

One Comment

  • The “one-timers”. Parintii care isi aduc copilul o data pe an in parc si se mira de ce copilul tanjeste dupa electronicele de acasa si gaseste parcul plictisitor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.