A doua provocare din cadrul #MusicChallenge, vă va face să zâmbiți, pentru că sună cam așa:

O melodie care vă amintește de cineva drag.

E greu să aleg o singură persoană și o singură melodie, dar cumva, gândul mi s-a dus la o seară anume, în care m-am întâlnit cu mai mulți oameni dragi, seară care s-a terminat cu o super-melodie.

Era 8 februarie 2020, într-o sâmbătă. Și a fost ultima mea noapte de ieșire în oraș până noaptea târziu, înainte de pandemie. A fost ziua în care a venit Liv în Iași să lanseze Ghidul Antreprenorului Începător și m-am văzut cu toți oamenii mișto din grupul de scriitură, apoi m-am dus la Operă cu Amy, să vedem Traviata, după care am trecut pe la Shooters, ca să bem câte un shot (sau două) cu fetele de la bar și, la final, am rămas în Oddity, cu Amy și Ioana, până când s-a terminat programul și băieții ne-au zâmbit frumos, semn că tre să mai plecăm și noi acasă, după atâtea cocktailuri. Și când să dăm noi să plătim nota, începe să cânte Rebel Yell de la Billy Idol, moment în care am început toți cei rămași să cântăm și să dansăm. Ei, în ritmurile astea s-a încheiat ultima mea noapte în oraș, înainte de pandemie, așa că aleg piesa asta pentru provocarea de azi. Pentru că îmi aduce aminte de atâția oameni dragi și de toate momentele alea faine pe care le savuram înainte de izolare. Și, evident, pentru că e al naibii de bună!

Nu-mi vine să cred că am uitat să o trec tocmai pe ea pe lista mea cu 37 de melodii lansate în anul în care m-am născut! Da, atunci a lansat Billy Idol piesa asta, în anul în care m-am născut eu. Sau mai bine zis William Michael Albert Broad, așa cum îl cheamă de fapt pe Billy, Săgetător și el, ca mine.

Billy Idol a numit piesa asta așa, după ce l-a văzut pe Mick Jagger și pe câțiva colegi de-ai lui în timp ce beau niște whiskey marca Rebel Yell direct din sticlă, la o petrecere. A compus piesa în jurul acestui nume, scriind despre o aventură de-o noapte cu o femeie care vrea mai mult de la el.

Dar ajunge cu poveștile! Vă las să savurați piesa și să cântați odată cu ea, pentru că pun mai jos și versurile.

Iar după ce cântați și băgați un nelipsit dans, vă aștept aici să îmi ziceți care e melodia care vouă vă amintește de cineva drag!

For privacy reasons YouTube needs your permission to be loaded. For more details, please see our Politică de confidențialitate.
I Accept

Rebel Yell

by Billy Idol

Last night a little dancer came dancin’ to my door
Last night a little angel Came pumpin cross my floor
She said „Come on baby I got a license for love
And if it expires pray help from above”
In the midnight hour she cried more, more, more
With a rebel yell she cried more, more, more
In the midnight hour babe more, more, more
With a rebel yell more, more, more
More, more, more
She don’t like slavery, she won’t sit and beg
But when I’m tired and lonely she sees me to bed
What set you free and brought you to be me babe
What set you free I need you hear by me
Because
In the midnight hour she cried more, more, more
With a rebel yell she cried more, more, more
In the midnight hour babe more, more, more
With a rebel yell more, more, more
He lives in his own heaven
Collects it to go from the seven eleven
Well he’s out all night to collect a fare
Just so long, just so long it don’t mess up his hair
I walked the ward with you, babe
A thousand miles with you
I dried your tears of pain, babe
A million times for you
I’d sell my soul for you babe
For money to burn with you
I’d give you all, and have none, babe
Just, just, justa, justa to have you here by me
Because
In the midnight hour she cried more, more, more
With a rebel yell she cried more, more, more
In the midnight hour babe more, more, more
With a rebel yell she cried more, more, more
More, more, more
Oh yeah little baby
She want more
More, more, more, more, more
Oh yeah little baby
She want more
More, more, more, more