Trebuie să fac lucruri!

Mă simt inutilă! Da, ăsta e sentimentul meu predominant în perioada asta de izolare, de care m-am săturat cum nu vă puteți imagina. Nici nu mai știu de când nu am mai ieșit din casă. Nici măcar să duc gunoiul sau să fac cumpărături. Am stat numai și numai în casă. Doar eu și fiică-mea. Vin ai mei, o dată pe săptămână, cu rândul. Eu le las lor în fața ușii pungile cu gunoi, ei îmi aduc provizii și le lasă tot așa în fața ușii, fără să ne vedem. Îi privesc prin vizor cum vin grăbiți cu măștile pe față și lasă alimentele, apoi iau gunoiul și pleacă. Iar eu mă uit cu jind la ei prin vizor și pun mâna pe ușă, ca în Titanic, pentru că mi-e al naibii de dor de ei. Am învățat ce, cum și cât să consum. Am învățat cum să îmi pun resturile care ar putea mirosi mai tare în pungi etanșe, în frigider, pe care le scot când vin ai mei după gunoi. Am reînvățat, mai mult decât oricând, cum să nu risipesc. Dar mi-e foarte greu să învăț să gestionez stările prin care trec.

Am fost tot timpul o persoană mai mult decât activă. Oricât de mult aș iubi natura și liniștea, iubesc oamenii și trăiesc pentru interacțiune, pentru râsete, pentru emoție, pentru conversații bune. Am fost obișnuită să nu stau niciodată deoparte. Din contră, m-am implicat de fiecare dată în tot ce s-a putut, pentru că pur și simplu nu pot să stau. Trebuie să fac lucruri!

Îmi place riscul! Dar…

Iar acum, când sunt izolată în casă, simt că înnebunesc. Mă simt inutilă știind că trebuie să stau în casă, în timp ce alții fac atât de multe. Și oricât de mult mi-a plăcut întotdeauna să risc, de data asta riscul nu-mi surâde. E unul dintre puținele riscuri pe care refuz să le iau.

Mă uit în fiecare zi la Bogdan Tănasă și îmi vine să îi ridic o statuie, pentru tot ce a făcut și face în continuare. Când am vorbit cu el și i-am dat un număr de telefon de care avea nevoie, l-am întrebat ce mai pot face, cu ce îl mai pot ajuta, cum pot să mă mai implic. Știți ce mi-a zis? Să rămânem în casă și să avem grijă de noi. Mi-au dat lacrimile. Din nou.

Mă uit la toți oamenii care sunt acolo și luptă și le trimit cele mai bune gânduri și cele mai strânse îmbrățișări virtuale. Mă înnebunește că nu pot să fac mai mult și simt că faptul că stau acasă, că respect regulile, că donez, că informez corect, că încerc să îi binedispun pe ceilalți și că am, cel mai important, grijă de copilul meu, sunt cumva infinit de puțin pe lângă ce aș putea și ce aș vrea să fac. Mă simt ca un leu în cușcă. Mă simt inutilă.

Vrăji?!

De asta am și început să scriu compulsiv. Și să ascult și mai multă muzică decât înainte (dacă vă imaginați că se poate). De asta am și început seria de provocări cu Music Challenge.

Mi-a scris Andrei Ivașc de la Radio HIT, să mă întrebe dacă pot intra live în matinal săptămâna asta pentru o intervenție despre ce vrăji mai fac mamele în perioada asta. Am zâmbit amar. Pentru că tare aș vrea să știu și eu vrăjile alea!

Da, fac o tonă de activități cu Rebeca (despre care vă voi povesti într-un articol separat) și folosesc tot felul de metode prin care să ne menținem amândouă active și zâmbitoare. Dar sunt și momente când e dureros de greu, așa cum e pentru fiecare om în perioada asta. Nu cred că există mai bine sau mai rău la unul decât la altul. Efectiv suntem toți în asta și, mai mult ca oricând, trebuie să fim în cel mai înalt grad al nostru de solidaritate și umanitate.

Scrisul meu pe blog și raza voastră de soare

Cu siguranță aș lua-o razna dacă nu aș avea-o pe Rebeca lângă mine, la fel cum aș lua-o complet razna dacă nu aș putea să scriu, să îmi aștern pe hârtie trăirile și să împărtășesc cu voi tot ceea ce scriu pe blog! Sper doar tare ca lucrurile pe care le scriu aici să aducă nu doar un strop de informație în plus, ci, mai ales, un zâmbet, o rază de soare, un binemeritat moment de relaxare pentru voi.

E al cincilea articol pe care îl scriu despre perioada de izolare și simt că mai urmează alte și alte gânduri, dintre cele mai complexe. Până atunci, vă las cu celelalte patru articole de până acum și cu o mare-mare îmbrățișare! Mi-e atât de dor de voi…

Cum să nu o iei razna pe timp de Coronavirus
De ce are nevoie omenirea de oameni care scriu?
Ok, și acum… ce urmează să se întâmplă cu noi?
Ce faci prima dată când ieși din izolare?