Viața ca un roller coaster

E ca o adevărată cursă de roller coaster perioada asta. În prima zi, simțeam cum cade cerul pe mine, cum nu am aer și cum trebuie să respir într-o pungă. După două zile, m-am calmat, chiar dacă știam că, economic, urmează poate cel mai urât episod din viețile noastre. Apoi, au urmat zile și zile, momente și momente. Fix ca într-un roller coaster cu multe emoții.

Am râs la mai toate glumele pe care le-am citit în online, m-am emoționat când am văzut solidaritatea, m-am îngrozit când am observat cât de superficial tratează unii situația, inclusiv autoritățile, m-am bucurat că sunt atât de multe știri pozitive, încât nici nu pot să le mai țin pasul, am donat unde și cât am putut, am plâns când am văzut pacienții și sicriele din Italia, am avut un program variat și am încercat pe cât posibil să îmi mențin tonusul pozitiv. Pentru mine, dar mai ales pentru copilul meu.

Primul moment de „cădere” l-am avut săptămâna trecută, când am văzut clipul cu artiștii de la Opera din Brașov, care s-au unit online, fiecare la casa lui și au cântat împreună. Mi-au dat lacrimile instant. Nu doar de frumusețea momentului, ci, mai ales, de solidaritatea pe care am văzut-o, de tristețea care ne înconjoară și de puterea muzicii, care ne leagă și ne vindecă.

M-am gândit la situația fiecărui artist din acel clip, apoi la situația fiecărui artist din lume care trece prin această experiență. M-am gândit la fiecare om care, la fel ca mine, a rămas de tot fără venituri, cel puțin o perioadă. Panica nu e chiar atât de mare, pentru că încă nu au venit facturile și cheltuielile, dar îmi dau seama că va urma o perioadă critică, din care sper tare să ieșim cu bine. Știu doar că eu una mă voi lupta și că o să fac tot ce îmi stă în putință, ca să ne fie bine! Și sper că tot așa veți face și voi!

We are sooo f**ked!

Al doilea moment l-am avut ieri, când am discutat cu a mea contabilă, una dintre cele mai calme și mai echilibrate femei pe care le cunosc. Când i-am auzit teama din voce, când mi-a spus că firmele renunță la serviciile ei și își opresc activitatea una după alta, că până și ea rămâne fără venituri și că pentru oamenii în situație ei și a mea încă nu sunt reglementări de la stat, m-au luat din nou palpitațiile. A fost un moment în care am conștientizat încă o dată că „Oh, we`re so f**ked”.

Acum, suntem încă în perioada de debut, când ne distrăm pe seama situației, ne plângem de lucruri mărunte și ne acomodăm noului stil de viață. E perioada în care fiecare face unele dintre cele mai diverse activități: mulți (re)descoperă gătitul și postează nenumărate poze sau articole cu mâncare, unii se bucură că au timp de scris, de cărți sau de filme, alții se deconectează pe Tik Tok, unii lansează provocări amuzante, alții, care mai au de muncă, se bucură că pot munci, unii descoperă exercițiile de acasă, pentru că kilogramele în plus vin mult mai ușor acum.

Tot atât de ușor vine și depresia, oricât de puternic ai fi și oricât de obișnuit ai fi cu greutățile. Pentru că e frustrant să primești lovitură după lovitură, să pierzi tot ce ai muncit și să trăiești într-o continuă nesiguranță. Personal, am mai trăit două episoade de criză economică acută și de depresie. Unul a fost în 2008, când a fost criza economică mondială, toate firmele renunțau la promovare și eu mă rugam de toată lumea să mă lase să muncesc. Altul a fost în 2014, când am născut și nu am mai putut munci. Țin minte că eram în transă, nu mă puteam concentra la nimic, am ajuns la zero clienți și zero venituri. Nu am beneficiat nici măcar de cei 800 ron lunar, pe care îi primesc proaspetele mame de la stat, pentru că aveam propria firmă, nu eram angajată, deci se considera că nu produc nimic pentru stat, deși am muncit de am rupt până atunci și am plătit o groază de taxe și de impozite. Dar nah… am trecut peste toate!

Vă mai amintiți articolul meu de acum două luni, despre siguranță și stabilitate?

To be continued…?!

Așa că, momentan, tot ce putem face este să ne ținem tari, să respectăm toate regulile care țin de sănătate și de siguranță și să sperăm doar că ne vom reveni din punct de vedere economic cât de curând posibil. Pentru că acum va fi mult mai greu decât în 2008 și decât în toți anii dificili laolaltă. Iar pe lângă situația financiară gravă, mai este riscul de îmbolnăvire și de moarte, ceea ce nu face situația deloc ușoară. Tot ceea ce vă recomand în astfel de momente este să vă informați corect din surse sigure, să filtrați cât de mult informația, să respectați „regulile jocului” și să cereți ajutor, ori de câte ori simțiți nevoia! Nu uitați, de exemplu, de DepreHub, o platformă care vă ajută să gestionați situațiile de depresie și anxietate, mai ales în această perioadă!

Eu una am scris articolul ăsta pe bucățele, cât face Rebeca alte activități singură prin casă. Sunt momentele în care îmi descarc sufletul, îmi pun în ordine gândurile și mă încarc cu energie, ca să mă pot întoarce la ea cu zâmbetul pe buze, să o țin în brațe și să o asigur că ne va fi cumva bine. Deși știu că „totul va fi bine” a devenit doar o expresie care ne ajută să ne păstrăm vie speranța.

De astăzi, armata a ieșit pe străzi și nu mai lasă pe nimeni să se plimbe aiurea ca până acum. De astăzi, poate-poate nu va mai crește numărul victimelor acestui virus. De astăzi, sper să fim mai prudenți, mai puternici, mai echilibrați, mai buni, mai prezenți, mai economi, mai responsabili, mai conștienți că viața e al naibii de imprevizibilă. Și să ne pregătim pentru continuare, oricare ar fi ea…