Dacă tot stăm acasă în perioada asta, în totală izolare, am zis să pun pe listă și o melodie în ton cu perioada prin care trecem. Așadar, provocarea de azi e să îmi spuneți

O melodie care descrie cel mai bine starea în care sunteți în izolare.

Eu am scris săptămâna asta un articol despre faptul că mă simt inutilă în izolare, așa că gândul mi s-a dus la mai multe melodii, de la Useless a băieților de la Depeche Mode, până la Crazy a lui Gnarls Barkley. M-am oprit la una dintre formațiile mele de suflet și la o melodie care descrie starea de acum și reușește cumva să fie și veselă: INXS cu Baby don`t cry.

Piesa a fost lansată pe 18 septembrie 1992, dar nu a avut cine știe ce succes. A ajuns doar pe locul 20 în UK și pe 30 în Australia, deși în luna noiembrie a aceluiași an, INXS au câștigat două premii în cadrul Australian Music Awards: unul pentru Best Australian Band și unul pentru Best Video, cu videoclipul piesei Baby don`t cry.

Melodia îi aparține lui Andrew Farriss, care a declarat că a scris piesa asta cu gândul la fiica lui, Grace, de a cărei copilărie nu prea a reușit să se bucure, din cauză că era tot timpul plecat în turneu.

Nu mai trebuie să zic nimic de vocea lui Michael Hutchence, pe care pur și simplu o ador. Oricum, din punctul meu de vedere, INXS (pronunțat „in excess”, da?) a luat sfârșit odată cu sinuciderea lui Michael în 1997. Rămân piesele lor superbe și starea unică pe care ne-o dau!

Ei, la voi cum e? Care e acea melodie care descrie cel mai bine starea în care sunteți pe timp de izolare și distanțare socială?

For privacy reasons YouTube needs your permission to be loaded. For more details, please see our Politică de confidențialitate.
I Accept

Baby don’t cry

by INXS

Baby don’t cry
When you’re down and confused
Nothing seems right
And it’s you who decides
Who’s going to make it right
Well life ain’t no joke
But it’s good when you smile
Steal everything
But you won’t get far
Sometimes you will fall
What cha gonna do?
Give your friend a call
We know that you can smile
Even though it takes a while
To lose your fears and say
Gonna lose your fears and say
Do you know who you are
And where you’re going to
Don’t you know that love
Gonna pull you
Gonna pull you through now baby
Baby don’t cry, baby don’t cry [Repeat: x4] Face to face
Anything is possible
Not political, or analytical
Never giving up on the wrong
You got a choice
Why don’t you use it
Change, is an attitude
Guaranteed to take hold of you
So welcome, to the turnstile
Take a turn with a new vow
Hey, I know what you know
All the sympathy
Made a mess of me
Respect the sacrifice
Before the number one
Now it has begun