Bărbată-miu e pus pe fapte mari! S-a săturat atât de tare de nereguli și de promisiuni false, încât s-a hotărât să facă ceva în privința asta. Și a pornit singur o inițiativă civică, încurajând oamenii să sesizeze orice neregulă din comunitate autorităților locale, în social media, prin aplicații mobile sau chiar lui direct, pentru îndrumare. Toată chestia e ca lumea să folosească în online hashtag-ul #VreauUnIasiNormal ca el să urmărească mai ușor ce se întâmplă și să îi stimuleze pe cât mai mulți să facă ceva bun pentru orașul lor.
Eu, personal, m-am săturat de mizeria din oraș. Cel puțin, pe strada pe care locuiesc vine lumea și aruncă gunoaiele pe marginea drumului, de parcă aici ar fi groapa de gunoi a orașului. Chiar nu există nici un pic de bun simț și un minim respect față de ceilalți oameni, față de natură, față de sine, până la urmă? Ce-o fi în mintea acelor oameni care își aruncă gunoiul pe geamul de la mașină, direct în stradă? Așa își învață ei copiii să protejeze mediul și să fie mândri de orașul lor?
Știu că am mai zis că nu mă bag în familiile altora și nu judec felul în care își crește fiecare părinte copilul. Dar, în momentul în care tu îi arăți copilului tău că este ok să își arunce gunoiul pe unde îmi plimb eu copilul, atunci avem o problemă. Una foarte mare!
Problemele din comunitatea noastră sunt foarte mari și foarte multe. Un singur om cu siguranță nu le poate rezolva! Dar, dacă punem mână de la mână, dacă ne revoltăm de fiecare dată când vedem o neregulă și o sesizăm corect, atunci am avea o șansă la un Iași normal. Așa că, de acum, poate faceți mai mult decât să vă dați ochii peste cap, să înjurați sau să lăsați lucrurile așa când vedeți o mașină parcată aiurea, când nu vi se dă bon sau rest, când cineva aruncă gunoaiele pe stradă, când cineva comite o infracțiune, când autoritățile se lasă așteptate, indiferente.
Scoateți telefonul, faceți o fotografie, scrieți despre asta în social media, puneți hashtag #VreauUnIasiNormal și fiți parte din schimbarea în bine a orașului vostru!
Comenteaza