Aveam și înainte simț civic. Am mers tot timpul la vot, m-am zburlit de fiecare dată când cineva vorbea de rău țara și am militat întotdeauna pentru o Românie curată din toate punctele de vedere. După ce am rămas însărcinată și după ce am născut, parcă am trăit acest simț civic și mai puternic. Știam că am o responsabilitate mai mare, nu doar față de țară, ci și de fiica mea.

În septembrie, când Rebeca avea 3 luni și un pic, acțiunile Guvernului Ponta mi-au ajuns la os. Știam atunci că, dacă vreau ca fiica mea să aibă un viitor strălucit, trebuie să fac ceva urgent. Așa că am făcut ce știu mai bine: am scris. Am scris o scrisoare către Ponta și am încurajat oamenii să deschidă gura și mai ales ochii, să își ceară drepturile și să își recapete țara. Am mers la București și l-am susținut pe Klaus Iohannis, candidat la președinția României, nu doar pentru a vota #NuPonta, cin din pură convingere că omul chiar merită să ne conducă. Și motive am avut destule.

A fost nu greu, ci extrem de greu! M-am luptat în fiecare zi cu mentalități și injurii, cu nepăsare și aroganță. Am primit răspunsuri șocante de la niște oameni pe care îi consideram… altfel: ”Nu-mi pasă de țara asta”, ”Oricum va ieși Ponta”, ”Nimeni nu merită votul meu, așa că îl anulez”, ”Cum să votez un președinte care nu e ortodox?”.

Dar nu m-am dat bătută! Am fost învățată că binele învinge întotdeauna răul și că, orice ar fi, trebuie să lupt pentru ceea ce-mi doresc. Așa m-a învățat tata, ardelean de altfel: să fiu o luptătoare. M-am apucat să vorbesc cu oamenii, atât față în față, cât și online. Am început să le explic că a venit momentul pentru o schimbare și dacă punem umărul toți, chiar putem face diferența. Am văzut scepticism, nesiguranță, sprâncene ridicate. Unii mi-au râs în nas și mi-au spus că nu am cum să mă lupt cu baronii PSD-ului. Ei, nu mai spune? Uite-mă cum fac fix asta!

După foarte multă muncă de convingere cu argumente solide, am reușit să îi fac pe oameni să iasă la vot și să voteze schimbarea. Am reușit să-i fac pe oameni să convingă la rândul lor alți oameni de importanța votului și a schimbării. Și nu a fost doar un om sau 5. Au fost mulți. Dacă la început oamenii îmi spuneau că nu vor să se implice politic și că nu vor să se afișeze ca susținător al vreunui candidat, acum oamenii aveau la avatar fotografii pro Iohannis sau anti-Ponta, scriau articole, se revoltau, deschideau gura și își cereau țara înapoi.

Aseară, după aflarea rezultatului, am ieșit în stradă, în semn de protest față de situația jenantă din diaspora și de solidaritate cu eroii noștri de acolo. Inițial, eram vreo 50 de oameni ieșiți în Piața Unirii. Am scandat, am sunat oamenii, am trimis mesaje pe Facebook și lumea a început să se adune. Eram câteva sute. Am pornit în marș de protest pe Ștefan cel Mare, pe la sediul PSD, apoi în Campusul Tudor, de unde am luat studenții și ne-am întors în Piața Unirii vreo 3.000 de oameni. Ce am simțit alături de acești oameni minunați aseară poate fi cu greu descris în cuvinte. Fericirea este în stare pură și mă bucur enorm că am fost un strop din marea care pe 16 noiembrie a scris istoria.

Mulțumesc tuturor celor care au avut încredere, care au făcut efortul de a merge la vot și care au avut curajul să lupte pentru un viitor mai bun! Mulțumesc tuturor celor care le pasă de România, pentru că, datorită fiecăruia dintre voi, știu că fiica mea va trăi în România lucrului bine făcut! Hai, că se poate!

Și închei cu vorbele unui tânăr care a fost aseară la protest și cu care cred că rezonăm majoritatea: ”Acum chiar pot să spun că sunt mândru că sunt român!”

Foto: Vali Popa