Pe el îl iubeam nebunește (oricum altfel decât nebunește nu știam să iubesc), iar București mi se părea locul potrivit pentru mine, fata de 20 de ani și un pic, extrem de activă și pusă pe repede-înainte. Deja îmi visam mărețul plan de a mă muta cu el în București și de a trăi o viață fericită, până la adânci bătrâneți, exact ca în poveste. Hey! Eram tânără, ce vreți?

Chiar țin minte că am căutat atunci apartamente cu 3 camere de vânzare în București (deh, voiam spațiu și o familie numeroasă), m-am uitat și pe programul Prima Casă și eram ferm convinsă că ăsta este pasul firesc al lucrurilor. Eram cu capul în nori și habar n-aveam că destinul nu e chiar așa, o ață dreaptă. Noroc că am stat de vorbă cu o prietenă un pic mai mare ca vârstă, care mi-a amintit cât de importantă sunt eu și, dacă vreau să mă mut la București, mai întâi să stau pe acolo în chirie, să lucrez efectiv în oraș, să văd cum e viața pe bune zi și noapte pe termen-lung și apoi să mă gândesc la mutat definitiv și, mai ales, alături de el. Dar în niciun caz „pentru el”! Nu că ar fi avut el ceva (la acel moment), ci pentru simplul motiv de a nu uita că primează ceea ce EU vreau.

După click-ul ăsta și după ce mi-am data seama că oricum nu aveam bani să cumpăr singură un apartament în București la acea vreme, am schimbat un pic placa. Am căutat apartamente noi cu 3 camere în București, dar nu pentru noi doi, ci în ideea de a mă muta în chirie cu alte două fete. Și căutam un apartamente noi, pentru că aveam oroare de acele apartamente cu miros de vechi, în care muriseră înainte oameni sau nu-mai-știu-ce se petrecuseră pe acolo.

Eram la Iași cu treabă când am văzut un anunț la un apartament în București pe care nu trebuia să îl ratez. Așa că l-am rugat pe el să meargă să îl vadă, că oricum era acolo. Concluzia lui: „Tipa cu care o să stai avea niște buze super mișto și arăta demențial”. Am înlemnit un pic, mai ales că nu era o glumă (nu era genul glumeț, să fim serioși!). L-am întrebat să-mi zică totuși de apartament, de condiții, iar răspunsul lui a fost: „Aah, da, apartamentul e… ok”. Mi-am dat seama atunci că ceva nu e în regulă în relația asta și nu e deloc ce aveam eu în minte. Apoi am aflat că mai are o prietenă, așa că l-am trimis din plin pe unde a venit pe lume, nu înainte de a trage un bocet cu suspine, demn de orice domnișoară fără prea mare experiență.

Și uite așa nu m-am mai mutat eu la București, ci am stat liniștită acasă la mine, cu o binemeritată lecție despre dragoste și viață!

Foto: permesola.com