Înainte să fiu mamă, adică atunci când habar n-aveam cu ce se mănâncă treaba asta cu parentingul, îmi ziceam eu așa că eu n-o să fac aia și ailaltă, că eu o să fiu o mamă-eroină, că eu o să fac totul ca la carte. Da, râdeți cât vreți, că eu râd și acum când îmi aduc aminte ce idei aveam pe atunci. Nah, așa e când nu știi despre ce vorbești, dar îți dai și tu cu părerea. Și știți prea bine cum e, că ați făcut-o și voi, iar în jurul nostru e plin de oameni care încă nu au copii, dar care ne bombardează cu sfaturi despre cum să-i creștem pe ai noștri!

Când am rămas însărcinată, mi-am zis că, în primul rând, trebuie să fiu o mamă informată. Și am început procesul de documentare, de analizare și de strângere a surselor bune de informații, de la cărți până la site-uri de profil și magazine online. Bine, am discutat și cu o mulțime de părinți, care mai tare m-au speriat decât să îmi ofere un ajutor concret, așa cum aș fi vrut, așa că am rămas la ale mele!

Am aterizat și eu în lumea părinților, căzută ca din cer sau, mai bine zis, de pe aglomerata planetă a workaholicilor. Mă uitam în stânga și în dreapta, la toți părinții ăia care îmi păreau perfecți și îmi ziceam că eu n-o să reușesc niciodată să fiu așa. Dar, am zis măcar să mă chinui un pic și să încerc să învăț cum stă treaba în cele 9 luni de sarcină.

Mi-am stabilit atunci o mulțime de lucruri pe care eu nu o să le fac când o să devin efectiv mamă. O să lucrez la o listă de asta lungă și o să vi le zic într-o zi pe toate, mai mult așa, de dragul amuzamentului. Unul dintre lucrurile alea ținea de hrănirea copilului. De exemplu, înainte să nasc, mi-am zis că eu o să alăptez cel puțin un an sau doi. Dar, am avut lapte doar în primele două luni și nu am înțeles nici până în ziua de azi cum stă treaba cu alăptatul corect. Totodată, înainte să nasc, mi-am zis că eu nu o să-i dau niciodată copilului meu mâncare din comerț, ci o să-i gătesc eu acasă totul. Eu, care nu am nicio treabă cu bucătăria, iar când am intrat în starea de oboseală cronică de după naștere și am fost efectiv copleșită, mi-am dat seama cât de ajutor sunt de fapt produsele de genul ăstora, cât de mult îi plac Rebecăi și cât de bune sunt, până la urmă.

Apoi am învățat să fiu mai relaxată. Am înțeles că fac cele mai bune alegeri pentru mine și copilul meu, că nu contează ce spun sau fac ceilalți părinți și că viața e mai frumoasă când o trăim degajat, cu zâmbetul pe buze. Am înțeles cât de util este orice ajutor și că e de o mie de ori mai important să petrec timp de calitate cu fiică-mea. E vorba de priorități, de alegeri personale, de acceptarea faptului că părinții au nevoie de ajutor din plin și că e absolut ok să îl ceară și să îl primească.

La voi cum a fost înainte și după naștere? Ce ați spus că nu veți face niciodată și până la urmă ați făcut? Cât de grea sau de ușoară a fost trecerea de la ce presupuneați înainte la cum au stat lucrurile de fapt?

Foto: yahoo.com