Cred că știe toată lumea cu care sunt conectată pe Internet despre marea mea pasiune pentru lectură. Iubesc cărțile și le consider un prieten de nădejde în dezvoltarea fiecărui om. Am un zâmbet larg pe față de fiecare dată când văd un om citind și mă topesc pur și simplu când văd un copil cu o carte în mână. Și da, așa cum spuneam zilele trecute pe Facebook, sunt genul de fată care visează să fie închisă peste noapte într-o bibliotecă.

Evident, citesc pentru mine, dar îmi place teribil de mult să le citesc și altora, ,,cu vocea caldă, de povestitor”, așa cum îmi spune toată lumea că am. Pentru că, fie că îi citesc fiică-mii povești, fie că le citesc adulților beletristică, ador să împart cu ceilalți bucuria și magia cărților.

Când am primit invitația celor de la Avisso de a mă alătura oamenilor de radio și de televiziune care să le citească povești copiilor, nici nu am stat pe gânduri! Am acceptat imediat propunerea și aștept cu mare nerăbdare să transmit bucuria poveștii lui Moș Nicolae!

Pe 3 decembrie, de la ora 12:00, 50 de copii din familii defavorizate și alți 50 de copii din centre de plasament vor primi cadouri de la Moș Nicolae, într-o campanie organizată de grupul de firme Avisso. Eu voi fi acolo din partea Viva FM, jucându-mă și spunându-le povești de Crăciun copiilor dornici de aventură. Alături de mine vor mai fi Adina Șuhan (Tele M), Raluca Diaconiuc (Radio Iași), Irina Gociman (Iași TV Life) și Violeta Cincu (Radio HIT).

Dacă îți place și ție ideea acestui proiect, să știi că te poți implica și tu! Poți contribui la cadourile pentru cei mici, atât cu bani, cât și cu dulciuri, jucării, îmbrăcăminte sau încălțăminte. Evident, vorbim de lucruri nou-nouțe, care să aducă zâmbetul pe buzele copiilor și să îi ajute cu adevărat. Contactează-i pe cei de la Avisso pe Facebook sau la telefon 0332-434-519, pentru a afla cum poți fi și tu complicle lui Moș Nicolae!

Eu sper din toată inima să le putem citi povești copiilor pe toată perioada anului, nu doar de sărbători, iar voi să donați, la fel, tot anul, nu doar în decembrie! Hai să facem lumea o poveste mai frumoasă!

Povestea lui Moș Nicolae

Foto: sandhillskids.com