Încă de când eram însărcinată am avut o slăbiciune pentru hainele de copii. De la compleuri până la rochițe și tot felul de haine în miniatură, toate mi-au făcut cu ochiul și m-au convins să le iau, fie că le luam pentru Rebeca mea, fie că erau cadou pentru alți copii din jurul nostru.
Pe Rebeca am încurajat-o de mică să își aleagă singură hainele cu care trebuie să se îmbrace și am implicat-o întotdeauna în procesul de îmbogățire a garderobei personale. Nu vreau nicidecum să o transform într-o mică fashionistă, ci vreau să îi transmit câteva idei de bază cu privire la estetică și bun simț vestimentar.
Nu vreau să o acopăr de bijuterii, nu o încurajez absolut deloc să se machieze, nici măcar cu machiaj de copii, nu am de gând să îmi urc copilul pe tocuri la vârste fragede și în nici un caz nu vreau să perceapă că hainele ar trebui să primeze în fața omeniei sau a competențelor. Însă, așa cum am zis mai sus, nici nu vreau să n-aibă habar de lucrurile elementare în vestimentație sau să nu-i pese de combinațiile de materiale, culori și accesorii pe care le face.
Și nu e vorba aici că ar fi fată. Consider că atât fetele, cât și băieții ar trebui învățați de mici să își combine hainele și să își aleagă singuri garderoba, ca să își dezvolte simțul estetic și bunul gust vestimentar. Ca să nu mai spun de libertate și de încredere în sine.
Văd pe stradă copii care sunt îmbrăcați de tot râsul. Și, credeți-mă, nu are nici o treabă cu bugetul familiei! Știu sigur că se poate să îți îmbraci copiii cu bun gust și fără sume astronomice. Trebuie să ai câteva idei de bază despre ce înseamnă asta și, mai ales, să vrei. Pentru că atunci când îți încalți fata adolescentă cu sandale sclipitoare și șosete și îi pui pe ea o fustă lungă și un tricou lălâi, atunci e clar că undeva e de lucrat serios. Nah, personal, nu am înțeles niciodată treaba asta cu șosetele băgate în sandale, dar se pare că e un mister pe care nu îl voi elucida niciodată.
De abia aștept ca Rebeca să înceapă grădinița și să poarte uniformă. Nu doar că îmi place sistemul ăsta de a pune caracterul omului înainte de o garderobă și de a merge pe ideea de egalitate în haine, dar mă încântă mult și renunțarea la obositoarea alegere zilnică a hainelor de oraș pentru ea.
Foto: hgtv.com
Comenteaza