Încă de când eram însărcinată am primit tot felul de sfaturi cu privire la cum ar trebui să îmi spăl copilul. Unii îmi spuneau să fierb apa și apoi să o răcesc la temperatura optimă, alții îmi spuneau să folosesc direct apa de la robinet. Unii îmi spuneau să îmi spăl bebelușul în chiuvetă, alții în cădiță. Unii îmi spuneau să îmi spăl fata în fiecare zi, alții la câteva zile. Unii îmi spuneau să o iau în cadă cu mine, alții să o spăl separat. Unii îmi spuneau să o frec cu ulei pentru bebeluși după baie, alții îmi spuneau să nu o dau cu nimic. Vă dați seama confuzia unei viitoare mame la primul copil…
Dar, la fel cum am procedat cu fiecare aspect al parentingului, am ales ceea ce am considerat eu mai bine pentru mine și bebelușul meu. Când trebuia să îi schimb scutecul, o spălam în chiuvetă, așa cum o spălau și asistentele în maternitate. O țineam aplecată pe o mână și o spălam. Nu prea am folosit șervețele umede pentru bebeluși, decât în cazurile de urgență, când eram plecați pe undeva și nu aveam posibilitatea să o spăl.
Nu i-am fiert și i-am răcit niciodată apa. Am considerat că pielea ei trebuie să se obișnuiască de mică cu mediul înconjurător în care va trăi. Nici nu i-am făcut baie zilnic și nici nu am uns-o de fiecare dată cu uleiuri.
Acum îi fac baie de două-trei ori pe săptămână și o dată pe săptămână îi spăl părul. Bineînțeles, când e căldură mare și se murdărește foarte tare o clătesc zilnic. A descoperit de curând dușul și îi place teribil să facă duș. Dau presiunea mai mică, astfel încât apa să nu vină cu putere pe corpul ei, îi pun gel de duș pentru bebeluși în palmă și începe să se frece singură pe corp, ținând dușul în cealaltă mână. Vreau să o învăț de pe acum că e important să fie curată și cum să se spele singură și mă bucur că ei îi place să facă singură asta.
Nu am fost de acord niciodată cu băgarea copilului în cadă cu adultul și spălatul împreună, în același loc. Mi se pare că nu este igienic și corect deloc, dar, ca de obicei, fiecare părinte alege ce crede că e mai bun pentru copilul său.
Voi cum vă spălați copiii?
Foto: malaak.me
Comenteaza