Mă întreb în fiecare zi unde au trăit până acum toți oamenii ăștia care aruncă gunoaiele pe stradă, de parcă întreg orașul ar fi o mare groapă de gunoi. Și nu mă refer aici doar la cei care aruncă gunoiele în zona în care locuiesc eu, ci și la cei care fac asta în centrul orașului și oriunde s-ar afla. De la mucuri de țigară și ambalaje, până la resturi menajere și de construcție. Și mă întreb totodată de ce nu investește Salubris și, implicit, Primăria, într-un sistem de camere și acesorii de supraveghere video. Că doar, vorba aia, investește în orice altceva decât ce ne trebuie nouă, cetățenilor.
Când le-am scris în nenumărate rânduri celor de Salubris, semnalându-le situația jenantă în care ne aflăm, mai ales că sunt atâtea zone turistice și centrale îngropate în gunoi, le-am spus că una dintre soluțiile pe care le-aș vedea utile ar fi instalarea unor camere de supraveghere, stabilirea și expunerea unor reguli și a unor amenzi și, implicit, amendarea celor care încalcă regulile. Mi-au răspuns că nu pot face asta, invocând lipsa celor șapte ani de acasăai unor cetățeni. I-am rugat măcar să pună niște containere sau pubele, astfel încât oamenii să aibă unde arunca gunoaiele. Cel puțin vara, e plin de oameni care vin în zonă și fac grătare în aer liber, lăsând în urmă ceva ce nu ar trebui. Nu s-a putut nici asta.
Mă scuzați, dar nu cred că instalarea unui sistem de supraveghere video și amendarea cetățenilor indisciplinați sunt mai scumpe decât educarea a generații întregi în timp. Este clar că omul ăla care vede că nu are nici un coș de gunoi în preajmă și care aruncă gunoiele în nenumărate rânduri în același loc fără a fi pedepsit ajunge să creadă că face un lucru normal și că e ok să își lase resturile menajere pe oriunde.
În zona în care locuiesc parcă e groapa de gunoi a orașului. Vin mașini care aruncă resturile de la construcții, vidanjele, saci de gunoi menajer, până și câinii sunt abandonați aici. Nu știu ce impresie au acei oameni că se întâmplă aici, dar știu sigur că nici mie, nici celorlalți localnici, nici turiștilor care vin aici nu ne place acest lucru. Până la urmă, nu ne rămâne decât să ne transformă noi în detectivi, să instalăm camere de supraveghere și să îi raportăm la poliție pe cei mai puțin civilizați.
Foto: davidlebovitz.com
Comenteaza