Omului nu îi este cel mai tare frică de moarte, ci de a vorbi în public. De câte ori nu ai văzut oameni aflaţi în postura de a ţine un discurs roşii la faţă, cu vocea înceată, cu multe întreruperi şi cu gesturi stângace? Sau poate te-ai aflat chiar tu în aceste ipostaze? Stai liniştit! Şi eu, şi mulţi alţi speakeri au trecut prin astfel de momente.
Să fii în faţa a zeci sau chiar sute de necunoscuţi şi să fii conştient că toţi ochii sunt aţintiţi spre tine, analizând fiecare cuvânt, gest şi bineînţeles greşeală nu e într-adevăr ceva foarte plăcut. Însă există o mulţime de metode de a alunga teama şi de a face din emoţii o oportunitate.
Să nu crezi că marii oratori ai lumii s-au născut învăţaţi sau că au fost înzestraţi cu acest dar de mici. Când şi-au rostit primele discursuri şi ei au întâmpinat mari probleme de încredere în sine şi, implicit, de dificultate a prezentării discursului: lui William Jennings Bryan îi tremurau genunchii, Mark Twain se simţea de parcă ar fi avut vată în gură iar inima bătea ca într-o cursă de cai, Jean Jaure nu a vorbit timp de un an în Camera Deputaţilor a Franţei de ruşine că nu poate să vorbească în public, John Bright îşi ruga prietenul să stea în public şi să aplaude la fiecare ezitare sau greşeală, iar Charles Stewart Parnell îşi strângea pumnii până ce îi sângerau palmele.
Poate părea amuzant sau chiar şocant că toţi marii oratori ai lumii au trecut prin aceste etape la începutul carierei lor. Logic vorbind, orice om simplu poate ajunge un mare orator. Cum? Respectând câteva reguli pe care le voi prezenta mai jos.
În primul rând, trebuie să te simţi bine cu tine şi să ai o imagine bună despre sine:
● Conştientizează-ţi fizicul. Uită-te în oglindă şi obişnuieşte-te cu faţa ta. E ceea ce vor vedea şi oamenii cărora le vei vorbi. Acceptă-te şi bucură-te de ceea ce ai.
● Practică afirmarea de sine. Lasă pesimismul la o parte. Dacă vrei să fii un orator celebru şi să cucereşti publicuri numeroase, atunci începe să îţi repeţi că eşti bun în ceea ce faci şi că totul îţi va ieşi aşa cum trebuie.
● Alege-ţi anturajul. Stai lângă oameni optimişti, de la care ai ce învăţa. Nimănui nu îi place să vadă bosumflaţi care sunt convinşi că nu vor reuşi ce şi-au propus.
● Creşte-ţi şansele de succes. Stabileşte-ţi obiective realistice şi desfăşoară activităţi care să te ducă cel ai aproape de capătul drumului la care vrei să ajungi.
● Trăieşte în prezent. Lasă trecutul şi greşelile de atunci. Învaţă din ele şi treci mai departe. Conştientizează că eşti în prezent şi bucură-te la maxim de el.
● Elimină tensiunile faciale. Nu te mai încrunta tot timpul şi zâmbeşte mai des. Lasă-ţi muşchii faciali să se relaxeze.
● Controlează-ţi vocea. Fă exerciţii cu vocea ta. Înregistrează-te şi apoi ascultă.
● Abandonează dorinţa de a plăcea tuturor. Să fim serioşi. Niciodată nu vei fi plăcut de toată lumea, pentru că pur şi simplu aceasta e natura umană. Asta nu înseamnă că nu faci bine ceva, ci doar că oamenii sunt diferiţi.
Există patru condiţii esenţiale ale reuşitei în Public Speaking:
1. Să ai o dorinţă puternică.
Dacă vrei să controlezi săli întregi de oameni, atunci trebuie să te hotărăşti dacă e ceea ce vrei cu adevărat şi dacă da, să începi să îţi doreşti cu ardoare acest lucru. Sentimentul de dominare şi de putere pe care îl ai atunci când vorbeşti în public şi ţii în frâu o sală de oameni este unul de neimaginat care ar trebui să facă pe oricine să şi-l dorească. La început, nu am ştiut nici eu ce înseamnă să deţii această putere. Cu timpul, am aflat şi acum aştept nerăbdătoare fiecare apariţie în public.
2. Să ştii despre ce vrei să vorbeşti.
Ok, îţi doreşti enorm să vorbeşti în public. Dar despre ce? Trebuie să fii stăpân pe ceea ce vrei să transmiţi pentru a te asigura că lumea te ia în serios şi că mesajul se transmite corect şi unde trebuie. Fie că e un mesaj personal pe care îl transmiţi la o nuntă sau la o petrecere, fie că e un mesaj profesionist pe care îl transmiţi unui auditoriu specializat, trebuie să fii pregătit şi să ştii dinainte ce le vei spune acelor oameni. Eu îmi fac întotdeauna o schiţă a discursului.
3. Să ai încredere în tine.
Dacă nu ai încredere că vei reuşi şi îţi repeţi constant că vei avea parte de eşec, atunci chiar aşa va fi. Şi chiar dacă se întâmplă să greşeşti, gândeşte-te la o întrebare simplă: „Aşa şi?”. Cu timpul vei învăţa să ieşi din aceste momente, însă trebuie să îţi propui să reuşeşti şi, mai ales, să ai încredere că o vei face.
4. Exersează! Exersează! Exersează!
Aşa cum am mai spus, nimeni nu se naşte cu acest har. Toţi oratorii au exersat pentru a ajunge acolo. Iar asta trebuie să faci şi tu. Îmi aduc aminte de primul meu interviu televizat şi îmi vine să intru în pământ de ruşine la cum m-am comportat şi am vorbit atunci. Sau la prima mea prezentare într-un amfiteatru. Însă, cu anii, am exersat constant şi fiecare discurs a fost o noua experienţă şi o nouă lecţie de învăţat.
Cicero spunea că un discurs fără emoţii nu e un discurs eficient. Emoţiile îţi transmit acea adrenalină şi sclipire în ochi care fac ca mesajul tău să ajungă direct la inimile auditoriului tău. Aşa că emoţiile sunt benefice. Tot ce trebuie să faci pentru a alunga teama de a vorbi în public este să urmezi paşii de mai sus.
Foarte reusit articolul Andreea. Felicitari! E adevarat ca prin exercitiu si perseverenta putem invinge orice teama, inclusiv pe cea de a vorbi in public. Cand eram in facultate, nu se incuraja vorbitul in public deloc, imi aduc aminte ca erau rare momentele cand studentii erau invitati sa-si exprime punctul de vedere. Sper ca acum s-au mai schimbat lucrurile si incurajez o astfel de abordare in relatia profesor-student. Exercitiul de a vorbi in public ar putea fi inceput de la varste fragede si trebuie cultivat in timp.
Succes cu studentii!
Mersi, Marina. Sunt intru totul de acord cu tine. Vorbitul in public ar trebui exersat chiar din timpul scolii, o data cu creativitatea si dreptul la libera opinie.
Adica, fara comentarii preluate din culegeri, fara opinii insistente ale profesorilor, fara ascultare si preluare ca atare. Asta explica socul studentilor in prima ora cu mine cand i-am pus sa lucreze pe echipe si sa vina ei cu idei.
De multe ori, se pune semnul egalului intre a prezenta si a citi. De aici, toate citirile care se fac in facultate. Nu e normal si natural ca la 20 de ani sa nu fim capabili sa atragem atentia unui auditoriu de 30 de oameni. De aceea, zic eu, o mare parte din vina o avem noi, studentii, pentru ca nu ne punem problema sa fim mai buni. Nu sunt de acord cu „Am emotii”, pentru ca, daca vrei cu adevarat, vei transforma emotiile respective in ceva suficient de simpatic pentru a fi ascultat.
Din partea profesorilor, cred ca ar trebui sa fie mai multa severitate. Mi se pare ca ne complacem in ambele tabere si intr-un final avem rezultate undeva sub linia mediocritatii.
Ca sa iti pui problema ca vrei sa devii mai bun, trebuie sa ai si pe cineva care sa te indrume de mic in aceasta directie.
foarte interesant. de aceea am si votat articolul pe problogger.
Mersi! O zi frumoasa!
http://www.bizcampus.ro/cover-story/infrange-ti-teama-de-a-vorbi-in-public Seamana izbitor de bine aceste doua articole…
Hmm … chiar izbitor de bine. Nu am vazut articolul până acum. Interesant este că articolul meu a fost scris pe 28 may 2009 și cel de pe Biz Campus pe 30 noiembrie 2009 …
[…] Gîlcă m-a anunțat astăzi de o asemănare izbitoare între 2 articole de pe net. Unul scris de mine anul trecut în mai și unul ”scris” de Maria Nistor pe BizCampus anul trecut în noiembrie. […]
Am vazut acum si noul tau post…ciudat ce se intampla. Sunt curioasa care e raspunsul lor!