Când am fost la Radio Hit, Adina mi-a adresat o întrebare la care nu am mai apucat să răspund până la capăt, că a intrat publicitatea peste noi. Așa că, voi continua răspunsul aici. Întrebarea suna cam așa: ”Cum sunt părinții anului 2015?”. Iar începutul răspunsului meu: ”Mult prea protectivi”.

Învârtindu-mă în tot felul de medii cu părinți și copii, mi-e dat să văd moduri diferite de a înțelege igiena unui copil și libertatea lui de mișcare. De ce cred că în general, această generație de părinți este mult prea protectivă cu juniorii lor? Pentru că, atunci când suntem în colective de copii și părinți, cei din urmă nu prea își lasă copiii să fie… copii.

Când ajung într-un spațiu de joacă, părinții își scot produsele de igienizare din dotare și încep să șteargă de zor toate zonele pe care copilul ar putea pune mâna. Apoi, imediat ce ăla micu` pune mâna pe pământ, pe o bară sau pe un alt copil, părinții îl dau cu spray sau cu gel de curățare a mâinilor, ca să… ”nu ia microbi”. Și atunci îmi vin în minte acei adulți care au fost tratați la fel de părinții lor când erau copii și care strănută la fiecare contact cu alți oameni, mereu bolnăvicioși și suspect de sceptici la orice nouă aventură.

Apoi, văd părinții care nu își lasă copiii să se joace, pe motiv că… ”s-ar putea lovi”. Nu mai vorbim acum despre căzăturile copiilor, pentru că am scris deja despre asta aici. Și totuși, este bine să ștergem copilul toată ziua cu șervețele dezinfectante, să îl ținem într-un glob de sticlă, departe de căzături naturale și de germenii zilnici? Este ok să nu îi insuflăm copilului încrederea în sine, privându-l de bucuria de a se urca pe un tobogan, pe motiv că ”se va lovi”?

Până unde poate merge această latură în a ne proteja copiii? Care este limita de igienă și de socializare și când încep părinții să aibă încredere în proprii copii?

Foto: motherpedia.com.au