Am terminat zilele trecute de corectat proiectele studenților din anul al treilea la Comunicare și Relații Publice. Nu spun că toate, însă o mare parte (mult prea mare) era reprezentată de documente pline de greșeli. ”Sh” în loc de ”ș” sau ”tz” în loc de ”ț”, ”mi-ar place” în loc de ”mi-ar plăcea”, ”crează” în loc de ”creează”, ”datorită” în loc de ”din cauza”, ”care” în loc de ”pe care” și câte și mai câte. Cuvinte scrise imediat după virgulă, fără spațiu între caractere, fraze alambicate în care se uită să se pună punct, emoticoane de pe messenger folosite în proiecte.
Acum mă gândesc … fie unii dintre ei pur și simplu nu au fost învățați la liceu aceste reguli, fie le-au învățat și le-au uitat în timpul Facultății. Și asta pentru că una dintre greșelile făcute de cadrele didactice de la Universitate este să nu corecteze studenții atunci când fac greșeli de limbă și nici măcar să îi depuncteze pentru asta. Nu aș vrea ca unul dintre acești studenți să se angajeze undeva, să scrie texte cu greșeli și să spună că în facultate așa a învățat.
Mă uit și în jurul meu la oameni care pretind a fi jurnaliști, studenți de nota 10 sau chiar bloggeri și care folosesc greșit limba română. Nu mai vorbesc de o mare masă de ingineri care susțin că există multe alte lucruri mult mai importante decât a vorbi corect limba română. Fapt ce mă îngrijorează serios.
Mi-e teamă și de ceea ce va urma, mai ales după noile reguli date de Academia Română, conform cărora putem scrie cuvinte legate sau fără cratimă, de genul ”nicio”, ”întro”, ”întrunul” etc. Încurajăm prostia, lenea și dezinteresul față de limba română?
A vorbi și a scrie corect limba română mi se pare un lucru de bază, care trebuie corectat imediat la cei care o folosesc greșit. De abia după ce avem această bază putem corecta la studenți și argumentele aduse într-un proiect, putem susține teze pe diferite teme și ne putem numi ingineri de seamă. Cer atât de mult?
Ai scris un mare adevar, apoi ai spus ca te ingrijoreaza. Pentru un inginer, limba romana nu este deloc importanta si asta pentru ca universul lui profesional se invarte in jurul unor limbi de circulatie internationala precum engleza si germana.
Pana ca si suporturile de curs sunt in mare parte engleza…
Stiu romana exact cat imi trebuie ca sa ma intelegeti si sa va inteleg.
Am zis o mare masa de ingineri, nu v-am bagat pe toti in aceeasi oala 🙂 Uite, eu am cunoscut multi ingineri care nu folosesc romana asa cum trebuie, dar nu cunosc nici o limba straina. In fiecare meserie sau popor exista si oameni care aduc minusuri, insa nu ii putem pune pe toti la un loc. Am zis ”ingineri” pentru ca este un termen care acopera o masa mai mare de oameni cu profil real … sper sa nu te fi jignit, pentru ca nu asta era intentia 🙂
Ce ne facem cu profesorii care nu stiu limba romana si care fac de rusine meseria pe care o practica? Ce sa invete copilul meu de la o profesoara care corecteaza „optional” in „obtional”- acesta fiind doar un exemplu; si cum sa ma descurc eu acasa, ca si parinte, fara sa stirbesc din prestigiul scolii si al dascalului, ca sa ii explic ca ‘doamna era obosita si nu a observat’?
Poate aveti Dvs. o solutie, sau macar un raspuns mai bun.
Din pacate cazurile profesorilor care fac astfel de greseli a crescut prea mult in ultima perioada. Salarii mici, lipsa de interes, examene de titularizare prea usoare … ar fi unele dintre motive.
Din punctul meu de vedere, nici prestigiul scolii, nici prestigiul dascalului nu sunt mai presus de educatia corecta a copilului. De aceea consider ca pentru fiecare greseala sa se ia o masura serioasa. Intr-adevar, este cel mai greu sa ii explici copilului cum si de ce a gresit profesoara lui care ar trebui sa fie perfecta din acest punct de vedere. Insa situatia nu ar trebui sa se rezume doar la aceste explicatii ci si la masuri impotriva dascalilor.
Din nou … nu a fost nici o jignire la adresa inginerilor … traiesc cu unul, asa ca nu l-as face cu ou si cu otet tocmai pe blogul personal 🙂
Problema aceasta exista de foarte multa vreme, insa este foarte trist ca se manifesta tocmai la o specializare la care exprimarea corecta, atat in scris, cat si oral, este incredibil de importanta. Personal, imi pare rau pentru multi dintre colegii mei de an care fac asemenea greseli. Este foarte greu sa ai credibilitate in ceea ce transmiti in momentul in care nu poti folosi corect nici macar limba cu care ai crescut.
Pe de alta parte, desi nu este principala lor responsabilitate, profesorii din facultate ar fi trebuit sa fie mult mai drastici in notare atunci cand au descoperit asemenea greseli. Chiar daca ar fi fost privite ca niste masuri exagerate, acestea ar fi putut contribui la formarea unor oameni mai bine pregatiti decat in momentul de fata, mai ales in cazul studentilor de la Comunicare si Relatii Publice.
Se spune ca regula de aur in PR este sa stii sa scrii corect. Poate pe moment nici eu nu ma bucuram de solutiile drastice ale profesorului de limba romana din liceu sau de cele ale unor profesori buni din facultate, insa dupa ani de zile imi dau seama ca fara acele masuri nu as fi fost in stare sa ma exprim corect si nu as fi pretuit atat de mult limba romana.
Cat despre corectarea greselilor la voi, as propune ca aceste greseli sa se depuncteze atat in scris cat si la oral. De asemenea, in momentul in care se corecteaza un proiect, studentul sa fie instiintat de ce anume a gresit, nu doar sa primeasca o nota.
Tocmai de asta si apar tot mai multe reguli noi de gramatica…pentru a ascunde ca marea majoritate a oamenilor nu stiu sa scrie corect.
Adevar ai grait in ultima propozitie din comentariul anterior. Cunosc cazuri in situatia descrisa. In primul semestru la mine in grupa au fost cativa studenti care au facut in proiecte greseli grave gen sh, tz, k.
Care a fost reactia profesorului care le-a corectat?
„S-au luat note mici pentru ca nu stiti sa scrieti”, bagand toti studentii in aceeasi oala. La explicatiile cerute de catre studentii eminenti omul s-a vazut nevoit sa isi ceara scuze pentru generalizare: „am corectat proiecte cu astfel de greseli”. Care sunt studentii care le-au facut? Nu a spus. Si nu le-a spus nici personal. Astfel s-a recidivat. Si semestrul acesta au aparut aceleasi plangeri din partea profesorilor. Pentru ca acei studenti nu constientizeaza greselile pe care le fac pana nu sunt trasi de maneca.
Poate pentru ca parintii lor n-au stiut-o niciodata prea bine?
Mai Andreea vezi ca s-or suparat inginerii! :)…si eu mi-s mandru inginer…
Stai sa vezi ce comentarii o baga Etienne cand o sa vada articolul … iar imi scoate ochii ca ma iau de ingineri :)) dar nu a fost cu rautate, doar ca un numar cam mare de ingineri din jurul meu fac asta 🙂
Si se putea sa nu te lauzi si tu un pic? :))
Din pacate in ziua de astazi se greseste foarte mult si la televizor. Foarte multi invitati pe la diverse emisiuni de toate genurile fac o gramada de greseli fara ca macar sa fie constienti de ele.
Nu mai vorbesc de convesatiile pe internet. Acest „chat” in care limba romana, saraca de ea, sufera o gramada de prescurtari, substantive proprii sunt scrise cu litera mica, cratima este omisa, virgula inexistenta si lista poate continua. Dureros de-a dreptul.
sunt foarte multi care aplica scrierea de pe messenger si in alte medii preum proiecte la facultate ori liceu
Dar de ce se intampla acest lucru si ce de ce nu se iau masuri in acest sens?
O intrebare buna ar fi: de ce nu folosim scrierea corecta si pe messenger? Ne grabim chiar atat de tare?
@Lucian: Probabil pentru ca este un mod de coumnicare mai informal… si cred ca depinde mult si cu cine discuti, nu doar ce mijloc de comunicare folosesti…
O sa transformam in chat campul de comentarii de pe blogul Andreei.
La mine nu depinde cu cine si in ce mod discut, am 26 de litere pe tastatura si le folosesc de cate ori e nevoie.
[…] Şi asta pentru că una dintre greşelile făcute de cadrele didactice de la Universitate este să … […]