Vreau o altfel de educație pentru copilul meu. Și voi?
Știți întrebarea aia cu „Ce ai face dacă ai avea nșpe milioane de lei?”. Ei bine, răspunsul meu e același de fiecare dată: I-aș investi pe toți în educația fiică-mii. Și nu mă refer aici la manualele școlare sau la toate compendiile, culegerile și fișele de lucru din învățământul de stat sau la orele de meditație extra-școlară. Mă refer la călătoriile în toată lumea, la cărțile din toate domeniile, la descoperirea pe bune și prin proprie experiență a celorlalte culturi, la cursurile creative din sistemul privat sau din învățământul din afară sau la discuțiile libere cu profesori pasionați și dedicați.
Dacă am o temere majoră de ceva în ceea ce o privește pe fiică-mea, atunci e clar vorba de școala pe care o va urma. Știu, o să-mi spuneți că de ce mă gândesc de pe acum la școală, când ea are doar trei ani! Păi, e foarte simplu! Nu vreau să ajung în momentul acela când trebuie să o duc la școală și să îmi dau seama că de fapt o duc într-un sistem de spălare a creierelor, de uniformizare a gândirii și de tăiere a aripilor. Da, sunt un pic rea și radicală când vine vorba de învățământul românesc de stat, dar așa suntem noi, părinții, în ceea ce privește educația copiilor noștri. Nu așteptăm cu mâinile în sân să se schimbe ceva în bine, ci punem mâna și mișcăm chiar noi lucrurile. Pentru că e de ajuns să te uiți pe o programă școlară sau să vezi cum vorbește Ministrul Educației din România, ca să înțelegi groaza oricărui părinte în momentul de față.
Hai și voi la World Education Fair!
Vreau să mă pregătesc, vreau să am opțiuni, veau să știu că am putut să fac totul ca să îi ofer copilului meu libertatea de a alege ceea ce îi place și să îi pun la dispoziție resursele de care are nevoie ca să se dezvolte armonios și ca să devină adultul împlinit și fericit care vrea să fie. Vreau să știu că pot să îi ofer alternative, dacă le vrea, indiferent că e vorba de studii plătite, de burse pe care le poate obține sau de cursuri și tabere specializate. De aceea, nu voi lipsi de la World Education Fair, cel mai mare târg de consultanță educațională din România, la care vă recomand și vouă să mergeți cu încredere!
În ce orașe se va ține, ce găsiți acolo, cui îi este adresat și cum puteți participa și voi, vă zic pe îndelete chiar aici, dacă îmi promiteți că mergeți cu copiii voștri pe acolo și vă informați împreună despre ofertele educaționale de calitate din întreaga lume! Este o activitate minunată părinte-copil, perfectă pentru a-i încuraja pe copii să își întindă aripile și să exploreze lumea.
A 27-a ediție a evenimentului World Education Fair se desfășoară sub conceptul foarte fain de Educație 360°, în aceste 5 orașe mari din România:
Timișoara – 22 septembrie, 11:00 – 16:00, Hotel Timișoara
București – 23-24 septembrie, 10:00 – 17:00, Athenee Palace Hilton
Iași – 25 septembrie, 11:00 – 16:00, Hotel Internațional Iași
Galați – 27 septembrie, 11:00 – 16:00, Hotel Vega
Constanța – 28 septembrie, 11:00 – 16:00, Hotel IBIS
Pentru cine este acest eveniment?
- copiii şi adolescenţii între 7 și 17 ani, interesați de edutabere şi de studii liceale;
- tinerii între 14 și 18 ani, interesați de studiile universitare;
- studenţii care vor să urmeze programe de master şi Work and Travel;
- tinerii profesionişti interesați de programe de master şi MBA;
- părinții tuturor celor de mai sus, dar și cadrele didactice și autoritățile din România, care pot arunca o privire la programele și la modalitățile de studiu din afară.
Ce găsiți la World Education Fair?
- Programe de licenţă, master sau MBA la universităţi renumite din Europa şi America de Nord;
- Teste de Orientare Profesională dezvoltate de Cambridge Occupational Analysts;
- Peste 300 de EduTabere individuale şi de grup în întreaga lume, cu reduceri de până la 10%, disponibile doar în cadrul târgului;
- Şcoli şi licee de elită în Europa şi America de Nord cu burse de până la 50% din taxa de școlarizare, oferite exclusiv celor care se înscriu prin IntegralEdu;
- Burse de până la 50% din taxa de școlarizare şi metode de finanţare de până la 100% disponibile pentru programele de licență și master;
- Prezentări şi workshop-uri;
- Înscriere la pretestări gratuite pentru examenele IELTS şi Cambridge;
- Programe Work & Travel pentru studenţi cu pachete promoţionale speciale;
- În exclusivitate! Tururi virtuale în câteva dintre campusurile universităţilor din străinătate, cu PlayStation VR;
- Pretestări gratuite la matematică pe curricula britanică, pentru Year 9, GCSE, IGCSE, A-Levels/IB.
Eu zic să nu mai stați pe gânduri și să mergeți musai la târgul ăsta educațional, care vă va deschide ochii, urechile și inima spre o cu totul altă lume în ceea ce privește educația. Participarea este gratuită și tot ce trebuie să faceți este să intrați pe site-ul oficial și să vă înscrieți prin acest formular. E atât de simplu!
Mai multe informații găsiți pe:
Site World Education Fair | Site IntegralEdu | Canal Youtube | Facebook Eveniment Iași
Foto: World Education Fair
Să știi că și eu aș investi exact la fel ca și tine în educația Ingridei! 😀 Foarte mișto la World Education Fair! 🙂
Cred că orice părinte întreg la minte i-ar investi la fel 😀
[…] ”Unde găsești cele mai bune idei de educație creativă” – Anunț pentru părinții cu copii de peste 7 ani: Mâine are loc World Education Fair, cel mai mare târg de consultanță educațională din România. Vă puteți informa acolo despre ofertele educaționale de calitate din întreaga lume. Găsiți în articol lista completă a orașelor unde va avea loc târgul. […]