Mai ții minte articolele mele despre Cum a apărut cartea de vizită și Cum schimbăm cărțile de vizită? Ei bine, cum n-am mai scris de mult despre acest subiect, cum m-am întâlnit cu tot felul de situații în ultima vreme și cum înainte de nuntă am primit un set nou de cărți de vizită de la Advice Media, m-am gândit să reiau un pic discuția pe acest subiect.
Inevitabil, când mă gândesc la cărți de vizită, îmi aduc aminte de filmul ”American Psycho” și de obsesia personajelor de a avea cărți de vizită cât mai simple și mai frumoase. Acum, stau și mă gândesc la tot boom-ul informațional și la toate modelele creative de cărți de vizită, care de care mai trăsnite și mai amuzante. Ce-i drept, cărțile de vizită de acest fel au un impact puternic atunci când sunt înmânate cuiva, însă nu sunt foarte practice. Și uneori, practicul bate designul. E adevărat că e important și cui i le dai.
Dar până a ajunge la acel tip de modele, mi-e dat să văd în continuare, din păcate, multe companii care nu pun mare preț pe cărțile de vizită. Printate pixelat, pe o hârtie subțire, tăiate personal la ghilotină sau, mai rău, cu foarfeca, cu o adresă de yahoo, cu numele firmei însoțit de descrierea ”Servicii profesioniste de…”. Nici nu termini de discutat cu omul și deja cartea hârtia lui de vizită e mototolită în mâinile tale. Cred că e de prisos să mai spun ceva despre imaginea companiei, nu?
Eu am ales două variante de cărți de vizită, ca să pot combina creativitatea cu practicul: cărți de vizită negre pe carton gros și cărți de vizită transparente pe plastic gros. Așa nu-mi mototolește nimeni cartea de vizită în mână, e ușor de ținut minte, atât prin design, cât și prin grosime, și inspiră încrederea de care am nevoie.
Tu ce model de carte de vizită ai ales?
Sursa foto: arhiva personală
Cele magnetice par interesante. Nu am mai vazut.
Cel putin pe site-urile romanesti.
Nici eu. Încă nu am văzut la nimeni încă, dar aștept să primesc așa ceva.