E inevitabil să nu fac o comparaţie între anii mei de „ucenicie” şi anii majorităţii tinerilor de acum. Şi da, zic majorităţii, pentru că mă întâlnesc frecvent cu tineri în munca mea şi, din păcate, procentul celor cu pretenţii foarte mari fără nici o bază solidă este din ce în ce mai mare.
Îmi aduc aminte când eram la liceu sau în primii ani de facultate cum stăteam cu „antenele” ridicate la tot ce mişca în jurul meu, pentru a învăţa cât mai multe. Îmi ştiam măsura nasului, ştiam cât de puţine ştiu, motiv pentru care aşteptam cu multă răbdare să se aşeze fiecare cărămidă şi să vină şi rândul meu. Dar până acolo, aveam multă pâine de mâncat!
Am făcut cafea, am cărat flipcharturi, am făcut copii xerox, am îndosariat documente, am dus plicuri la poştă, am stat la cozi pentru alţii etc. Mi-am dat seama că dacă nu fac acele lucruri, nu voi şti ce să cer apoi la alţii, nu voi avea baza de la care să pornesc. Am făcut şi cursuri de secretariat, pentru că încă mai cred că această activitate este o artă în sine, o artă care te ajută în orice meserie pe care o practici.
Acum, când mă uit la tinerii care ridică din sprânceană şi strâmbă din nas când îi rog să facă una dintre activităţile de mai sus, mă sperii. Ei ar vrea să stea cu fundul pe scaunul managerial din prima zi şi să încaseze bani. Şi nu aşa, ci de la 500 euro în sus. Ei, nu mai spune! Să îţi aducă şeful şi o cafeluţă?
Sursa foto: resumewritingservice.biz
![Cum să ai cariera care te face fericit [Partea întâi]](https://andreeamarc.ro/wp-content/uploads/2018/02/cariera.jpg)
Relaxat si entuziast, proaspatul absolvent are un tel bine stabilit: munca de birou si salar de peste 2000 ron. Orice oferta sub acest prag il face sa zambeasca malitios, chiar daca nu a invatat inca sa se stearga la fund corect.
Ce tare e unltimul paragraf! :)) Da, Andreea, asta se-ntampla pentru ca, inca din fasa, li s-a suflat in bors. Cine munceste cu-adevarat, are alte perspective. Mai constiente. Si, de aceea, e constient ca, pentru a ajunge sus, trebuie sa-ncepi de jos.
Eu nu m-as grabi sa critic o generatie intreaga atat de repede! Fac parte din categoria tinerilor care trece prin anii de „ucenicie”. Daca suntem dificili, este pentru ca nici ceilalti actori sociali nu ne trateaza cu respectul cuvenit si nu ne ofera prea multe sanse. Nu mi-e frica sa muncesc, nu am pretentii sa ajung direct pe scaunul directorial, si tot ce am facut, am incercat sa realizez cu maximum de seriozitate. Cu toate acestea insa, am intalnit de-a lungul timpului oameni care m-au tratat cu o lipsa de respect crunta. De multe ori, onestitatea noastra este interpretata drept indolenta. Si da, ne simtim folositi atunci cand nu ni se ofera sanse reale de a razbate; ne simtim exploatati atunci cand, dupa eforturi depuse si timp investit ni se spune „multumesc, sper sa ne mai intalnim” sau nici macar atat; ne simtim ignorati atunci cand trimitem sute de aplicatii pentru job, iar destinatarii nu au nici macar gramul de respect de a trimite un mesaj in care sa confirme macar ca a ajuns la ei. Da, daca suntem dificili este pentru ca refuzam sa fim victime, este pentru ca multe lucruri sunt atat de intoarse cu susul in jos, incat nici noi nu mai stim cine ne vrea binele si cine nu. Intamplator sau nu, cunosc o parte din oamenii cu care lucrezi,sau ai lucrat, tineri „in ucenicie” si sunt oameni de calitate, responsabili si bine pregatiti.
Asta se intimpla pt ca foarte multi sunt gadilati la orgoliu inca de mici, pe motiv ca arata bine. Si tot pe acelasi motiv sunt tipe proaste tare, cu nasul mult pe sus, care nu fac nimic, se fatzaie pe la evenimente fara rost doar pt ca asa li se pare lor important… sa fie vazute…si li se pare ca au o cota de piata foarte buna, astfel incat si plata trebuie sa fie pe masura.
Laura, aşa cum am scris în articol, vorbesc de o majoritate, nu de o generaţie întreagă. Tu faci parte din acel mic procentaj care e altfel, care e aşa cum ar trebui să fie. În acest articol eu mă refer la toţi acei tineri care ne-au trecut pragul biroului, care au venit cu pretenţii foarte mari, dar care nu au nici o bază pe care să-şi susţină aceste pretenţii exagerate. Şi din păcate, procentul lor este din ce în ce mai mare cu fiecare an.
Mi-ar face plăcere să ne cunoaştem într-un interviu, bineînţeles, dacă eşti şi tu interesată. Dacă da, aştept un email de la tine.
Mult succes şi mersi de comentariu!
:)))) Asa este! Eu am inceput sa muncesc de la 13 ani. Vindeam inghetat prin bazar si colegii mei instariti, care aveau tarabe, radeau de mine. Apoi m-am angajat la o spalatorie auto, am fost vanzatoare, ospatarita pentru ca apoi dupa ani de munca sa ajung in presa cu un salariu de muncitor necalificat. Usor, usor am crescut! Mi-am vazut de lungul nasului si am stiut cat imi este plapuma. Tinerii din ziua de astazi sunt de meserie ” fiu si fiica”. Nu stiu sa faca nimic, toaca banii parintilor si ridica pretentii. Este o situatie ingrijoratoare pentru ca ei sunt viitorul si oamenii care NU ne vor plati pensia!
Va recomand cu caldura un interviu mai vechi in care protagonistii sunt Bogdan Naumovici si Adrian Botan.
Este un pasaj foarte interesant in care Naumovici descrie oamenii din industria de publicitate din Romania. Foarte relevant pentru ce ai scris mai sus.
http://www.iqads.ro/podcast_1/iqadstv_adrian_botan_si_bogdan_naumovici.html
În momentul în care am ajuns acolo la dorința persoanelor din conducere și am calificarea necesară pentru care îmi merit cei 500 de euro, da, aștept să îmi aduci și o cafeluță. În fond, lucrez la un nivel profesional pentru binele financiar al firmei. Nu ca să fac copii Xerox când se trezește superiorul că nu are secretară.