Scriu pe blog de mai bine de 10 ani. În tot acest timp, am încercat să țin pasul cu toate etapele ce vin la pachet cu evoluția tehnologiei, dar, mai ales, cu evoluția unei comunități. Pentru că, până la urmă, blogosfera, oricât de mult s-ar schimba ea, e formată din oameni. Și oamenii dau tonul unei comunități!
De-a lungul anilor, blogosfera ieșeană s-a implicat în nenumărate campanii locale și naționale și a crescut frumos. Am creat legături puternice cu oameni care au devenit mai mult decât colegi de breaslă. Au devenit prieteni! Iar prietenii, mai ales când se unesc sub umbrela unei comunități, devin și mai puternici împreună. Simt asta cu fiecare zi care trece, când mă uit la oamenii faini din Kooperativa 2.0 Iași, la dorința fiecăruia dintre noi de a face lucruri mărețe sub acest nume și la modul incredibil în care ne susținem reciproc. Dincolo de aprecierea mea pentru partea profesională a blogurilor din K 2.0, sunt tare mândră că în această comunitate există, înainte de toate, oameni adevărați!
Iar, pe lângă campaniile pe care le implementăm pentru firme și pe lângă întâlnirile noastre, inițiem tot felul de proiecte creative, care ne ajută să ne dezvoltăm și să ne extindem. Pe una dintre ele ați văzut-o cu siguranță zilele acestea în social media, când bloggerii ieșeni din Kooperativa 2.0 Iași s-au înnoit la capitolul ,,fotografie de profil”. Eu recunosc că o aveam pe cea cu ceașca mare de cafea din 2013, așa că era cazul pentru o schimbare.
Totul s-a întâmplat când Paul Pădurariu, fotograful oficial al blogosferei locale, ne-a propus să ne lăsăm fotografiați în studioul lui foto. Și cine ar fi nebun să refuze așa ceva? Adelina Bohan, pasionata noastră de beauty care are cursuri la activ și toate cele, a plusat și ne-a spus că ea ne machiază pe toți. Și uite așa, după o săptămână și ceva de concediu medical, am ieșit și eu din casă și m-am lăsat răsfățată în fața camerei.
Trebuie să recunosc că nu sunt o fană a ,,statului la pozat” și nu mă pricep deloc la capitolul ,,făcutul pe-a modelul”. Dar, are Paul un stil de a te face să te destinzi în fața camerei, de a te face să te simți frumoasă și în largul tău, încât și uitasem de starea mea de sănătate, de disconfortul de a poza, de modificările din ultima perioadă a corpului meu. M-am relaxat total și m-am bucurat de câteva momente doar pentru mine, pe care le-am găsit de-a dreptul terapeutice după toată nebunia asta cu problemele de sănătate. Și chiar vă recomand să încercați și voi așa ceva! O sesiune foto doar pentru voi, în care Paul să surprindă toate emoțiile frumoase și să le transpună în amintiri dragi. Credeți-mă! E terapie curată! După cum vedeți, în urma sesiunii foto, mi-am scos zâmbetul celebru de la naftalină și l-am reinstalat bine pe chip!
Probabil ați văzut zilele acestea cum fotografiile de profil ale bloggerilor se tot schimbă ușor-ușor cu cele semnate Paul Pădurariu și ați văzut, de asemenea, și câteva hashtaguri în dreptul lor. Unul dintre ele era #NoiLamGasitPePaul, hashtag care a creat o adevărată campanie internă și care, înainte de toate, mi-a arătat încă o dată că bloggerii locali nu sunt doar creativi, ci și uniți. Nu o să dau prea multe din casă, dar vă spun doar atât: Când te iei de unul de-al nostru, sărim ca lupii! Pentru că noi ,,kooperăm 2.0” și ținem al naibii de mult la comunitatea asta dragă de bloggeri faini!
Si ce zambet frumos! Ai mare dreptate: Paul stie sa scoata la lumina ce avem noi mai bun si mai frumos, iar acesta este meritul lui!
Ce-i al lui e al lui! Jos pălăria pentru asta! 🙂
#NoilamgasitpePaul e un secret pe care nu-l vom spune niciodată! :))
Oh, da! :))
Cum se face că #noilamgasitpePaul e un secret pe care nu-l vom spune niciodată! :))
[…] ședințe foto ale colegilor din Kooperativa 2.0 Iași aici: Adelina, Alexandra, Anda, Andreea, Constantin, Diana, […]