Am mai auzit o vorbă care m-a dat pe spate. Ei, câte nu auzim în parenting! Cică noi astea cu un singur copil nu ar mai trebui să ne dăm atât de mari și tari că suntem mame grozave, că de abia când ai mai mulți copii te poți numi mamă cu adevărat. Cică de abia atunci poți înțelege cum să te împarți, cum să faci față adevăratului stres și provocărilor din postura de părinte.

Adică noi, mamele cu un singur copil, suntem și noi degeaba pe lumea asta și n-ar trebui să îndrăznim să deschidem gura până ce nu mai facem cel puțin un alt copil. Că, deh, așa cum ne-am obișnuit din comunism, cantitatea e tot ce contează; dă-o-n mama ei de calitate! Serios?!

Am mai vorbit deja de familiie cu foarte mulți copii, care îi fac doar pentru ajutor social și mână de lucru. Acolo cum stă treaba? Sunt mai îndreptățite acele mame care își bat copiii, îi vând, îi violează sau îi pun la muncă grea, decât noi, care avem un singur copil și îl iubim ca ochii din cap? Serios? Trebuie să populez lumea cu cât mai multe ființe ca să mă numesc o mamă bună, sau, pur și simplu, mamă? În asta stă conceptul de mamă? În a naște cât mai mulți copii și în a te plânge cât de grea e viața ta?

Mulțumesc, dar, nu! Prefer să am un singur copil, să îi ofer tot sprijinul și toată înțelegerea mea și să am și îndrăzneala de a scrie pe un blog despre asta! Și nu, chiar nu mă cred o super-eroină ca mamă și apreciez mamele cu mai mulți copii, dar de aici până la a condamna mamele cu un singur copil… ai trecut deja de mult prea multe limite….

Foto: youqueen.com