pate de casaCum conservele de pate nu sunt indicate in timpul sarcinii si cum mie imi place pateul foarte mult, m-am gandit sa imi prepar pate chiar la mine acasa. Stiu ca se spune ca ficatul trebuie evitat in timpul sarcinii, pentru continutul sau de Vitamina A daunatoare fatului. Insa, asa cum spunea si medicul meu, aceste lucruri sunt daunatoare doar daca consumi o cantitate mai mare de ficat sau daca il consumi frecvent. Sa fim seriosi, cat ficat poti manca?

Asadar, daca ai pofta de ficat, poti face acasa reteta aceasta. Ai nevoie de 1 kg de ficat proaspat, 1 ceapa, ulei de masline, jumatate pachet de unt si condimente.

Fierbi ficatul, apoi il toci marunt la robot. Intre timp, calesti o ceapa (care poate fi si verde), apoi o toci marunt. Adaugi untul si un strop de ulei, sare si piper dupa gust (nu exagera cu piperul in timpul sarcinii) si amesteci totul bine pana ce se face o pasta omogena. Mie imi place sa adaug si o lingurita-doua de mustar, pentru ca imi aduce aminte de gustul cremei de la ouale umplute.

Nu arata el cine stie ce, dar e foarte bun la gust! Pofta buna!

Foto: sursa proprie