Acesta este un anunț lung pentru a găsi un om potrivit care să îmi întregească echipa de PR în Iași. Înainte să te entuziasmezi pentru oportunitatea unui job, te rog te implor, să NU aplici dacă:
– Vezi această oportunitate doar ca un job care îți asigură un venit lunar;
– Nu ai nici o treabă cu limba română și limba engleză și nici ele cu tine;
– Nu ai pic de tangență cu domeniul PR-ului, dar cauți disperat un job;
– Îți dorești un job cu program fix 9-5, închis într-un birou;
– Ești pupincurist și nu îți place să lucrezi în echipă;
– Crezi că PR-ul înseamnă aplicarea unei ”rețete de succes” pentru toată lumea, cu instrumentele tradiționale din dotare;
– Crezi că viața e de rahat și că nu poți face mai nimic din tot ceea ce ai vrea;
– Te crezi buricul pământului, atotștiutor și zeflemist, iar bunul simț e doar pentru fraieri.
Chiar dacă zâmbești la cuvintele de mai sus, trebuie să știi că e pe bune!
Bun, acum că am lămurit aspectele astea și am scăpat de categoriile de mai sus, hai să îți povestesc ce fel de om caut. Ei bine, cam asta vreau de la tine:
– Să ai cei șapte ani de acasă și să demonstrezi bun simț atât pentru echipă, cât și pentru clienți și parteneri;
– Să fii flexibil și să poți lucra în medii diferite, la ore diferite;
– Să fii creativ și să iubești să te joci cu neconvenționalul;
– Să stăpânești foarte bine limba română și limba engleză;
– Să îți placă să interacționezi cu oamenii, atât online cât și offline;
– Să te distrezi muncind, dar să fii responsabil pe ceea ce faci;
– Să îți dorești să te dezvolți pe toate planurile și să lucrăm împreună la asta tot timpul;
– Să stăpânești instrumentele esențiale de lucru (Office, WordPress, Photoshop, platformele de social media și cele de comunicare);
– Să ai inițiativă și să nu-ți fie teamă pentru ideile tale;
– Să îți placă cercetarea și să înțelegi importanța ei;
– Să zâmbești și să te bucuri de viață.
Ce vei face efectiv? Păi, cam ce facem și noi:
– Analiză și cercetare;
– Concept și implementare strategii și campanii de comunicare;
– Social Media Management;
– Scriere de conținut;
– Organizare de evenimente.
Ce mai trebuie să știi?
– Nu mă interesează dacă ai și alte activități pe lângă asta, atât timp cât acele activități nu afectează imaginea agenției sau a clienților, iar rezultatele tale sunt cel puțin cele preconizate la începutul fiecărui proiect;
– Iubesc libertatea mea și a celorlalți și nu îmi place să mă cramponez de birocrații, motiv pentru care prefer să lucrăm cu un contract de colaborare;
– Programul este stabilit de tine și nu mă interesează dacă lucrezi ziua sau noaptea, din pat sau de la birou, atât timp cât ești online și duci treaba cu bine la capăt.
Dacă anunțul ăsta lung ți se potrivește și ai convingerea că tu ești ”the one”, atunci e cazul să facem primul pas. Adică să ne cunoaștem. Și știi cum e la prima întâlnire… trebuie să impresionezi. Așa că, pentru primul nostru contact aștept de la tine… un semn creativ. Poți să îmi trimiți și CV-ul, atât timp cât nu e unul standard ca celelalte câteva sute pe care le primim frecvent (adică un CV Europass în word). Ideea e să ieși din tipare și să demonstrezi că ești altfel. Ce mai, să mă dai pe spate cu creativitatea ta, dar să aflu și informații esențiale despre abilitățile și competențele tale.
Important! Te rog nu îmi trimite CV Europass! Fii creativ! Dacă chiar vrei să lucrezi cu mine, trebuie să îți pui un pic imaginația la contribuție și să fii diferit!
Dacă ai reușit să treci de momentul ăsta, atunci e cazul să trecem la următorul pas – ”să ne cunoaștem mai bine”. Dar până atunci și până la ”momentul final” mai e un pic de drum.
Ei, ce zici? Te bagi? Atunci trimite-mi ”semnul tău creativ” la contact@http://andreeamarc.ro, cu subiectul PR Officer, până duminică, 30 martie 2014.
Da, și cunoscuții care vor să aplice trebuie să treacă prin aceiași pași!
Te țin la 220 cu noutățile pe pagina de Facebook!
Spor și inspirație!
Pacat ca este doar pentru cei din Iasi! 🙂
Ciprian, pentru proiectele online e posibil să caut oameni în toată țara. Stay tuned!
[…] pentru mai multe detalii aici ——->>>> CLICK […]
[…] și perioada de căutare a PR Officer-ului mult dorit. A fost o lună plină de CV-uri și semne creative, din care a trebuit să aleg cu […]