Mi-am adus aminte de o discuție pe care am surprins-o în magazinul Noriel înainte de Crăciun. Erau doi soți, părinții unui copil mic, căruia îi căutau un cadou din partea Moșului. La un moment dat, soția exclamă, plină de entuziasm: ”Uite, triciclete copii!”. Și atunci tatăl îi dă răspunsul tranșant care mă face și pe mine, și pe soția lui și pe vânzătoare să căscăm ochii mari cât cepele: ”Băiatul meu e bărbat adevărat! Va merge direct pe bicicletă, nu pe tricicletă pentru copii mici”. În zadar încerca soția lui să îi spună că e prea mic pentru bicicletă și că ar trebui să treacă prin toate etapele unei copilării normale, iar tricicleta face parte dintr-o dezvoltare normală și armonioasă a unui copil. El tot o dădea pe bărbăția haitei de lupi și pe rușinea unui bărbat adevărat de a merge pe o tricicletă.

Păi, uite din motive stupide ca acesta cresc adulți nesiguri, care nu și-au trăit copilăria și cărora le e teamă în mod continuu să nu se facă de rușine și să nu fie acceptați ”în haită”. Pentru că tot astfel de părinți le spun propriilor băieți expresii care le zdruncină copilăria și identitatea, interzicându-le să plângă, să se alinte, să se copilărească sau să se joace ca un copil normal. Odată am văzut un tată care a refuzat îmbrățișarea fiului său din același motiv idiot: bărbații nu se îmbrățișează și bărbații nu au voie să își arate sentimentele. Mda, ce să zic, bărbații sunt niște roboți de produs bani și de urlat cu pumnul în piept cât de masculi sunt ei.

Știu că suntem o societate bolnavă și că vor mai trece câteva decenii până să scăpăm de acest stigmat al rușinii și al fricii de neacceptare în societate, dar, pe cât se poate, sper din toată inima să începem măcar să ne destupăm mințile și să ne lăsăm copiii să fie copii. Da, copiii merg pe triciclete, indiferent dacă sunt fetițe sau băieței. Dacă îi interzici să meargă cu o tricicletă și, implicit, să plângă pentru că nu are voie cu ea, nu îți faci copilul mai puternic, ci pur și simplu îi tai de mic aripile. Iar copiii au nevoie atât de mult de susținerea noastră, de iubirea noastră necondiționată, de încrederea pe care le-o insuflăm!

Sincer, dacă aș avea un băiat, nu doar că l-aș încuraja să meargă pe o tricicletă, ci m-aș sui și eu pe una și aș merge alături de el, râzând cu poftă și bucurându-ne împreună de legătura frumoasă pe care o avem! Mă uit la fiică-mea cât de fericită este când merge cu una dintre cele două triciclete pe care le are și cât de natural este acest aspect în dezvoltarea sa armonioasă.

Copilăria vine la pachet cu multe zâmbete, iar noi trebuie să ne asigurăm că aceste zâmbete sunt tot timpul acolo, în fiecare etapă din dezvoltarea copilului nostru!

Foto: noriel.ro