Vineri, 1 august 2014. Rebeca implinea 2 luni, iar casa era plina de oameni veniti pentru botezul Rebecai de a doua zi. Rebeca era fara chef de nimic, dar am considerat initial ca e din cauza agitatiei prea mari. Asta pana cand am pus mana pe ea si am vazut ca e foarte calda. I-am luat temperatura si am vazut un 37,9 care a inceput sa ma ingrijoreze. Am sunat imediat la medicul de familie, care se pare ca era in concediu. Asistenta mi-a spus sa o dezbrac pe Rebeca si sa ii pun comprese cu apa si otet in cantitati egale la temperatura de 37 de grade, iar daca temperatura creste sa merg la urgente. Dupa jumatate de ora, temperatura a urcat la 38,9, asa ca mi-am luat copilul in brate si am fugit la urgente. Nu stiam exact unde trebuie sa mergem, asa ca am ascultat sfatul asistentei care ne-a spus sa mergem la sectia de urgente de la Spitalul „Sf. Maria”.

Inainte sa cititi mai departe ce s-a intamplat la Sf. Maria, va sfatuitesc sa nu carecumva sa calcati vreodata in acel spital si nicidecum sa va lasati copiii acolo. Cand am intrat nu era nimeni la primiri urgente. Era doar un curent mult prea mare pentru un spital de copii. Am inceput sa batem pe la usi si in sfarsit a aparut o mutra acra care ne-a preluat si a inceput sa ne adreseze o serie de intrebari de protocol: cum ne numim, unde locuim, ce ocupatii avem… Noi stateam cu bebele in brate cu temperatura de 40 de grade si ea ne intreba unde lucram. Am insistat sa trecem peste aceste intrebari si sa ne vada un medic, asa ca s-a enervat si ne-a lasat in fata unei usi. Intr-un final am intrat si am gasit mai multe mutre acre. Adica toate din acea incapere, de la asistenta pana la medicul de garda. Ne-au adresat si ele o serie de intrebari, de data aceasta legate de boala, apoi ne-au trimis in sala de reanimare, ca sa i se recolteze urina. Cica are voie sa intre un singur parinte per copil, insa acolo sunt paturi unul langa altul, sunt copii cu tot felul de boli, de la cap spart pana la meningita, pe jos, in loc de linoleu special este gresie, iar asistentele nu se spala pe maini dupa tratarea fiecarui copil. Am asteptat cateva ore sa i se ia urocultura si sa ne dea rezultatul, dupa care a venit verdictul: infectie urinara ce trebuie tratata prin internare in spital.

Auzisem multe despre conditiile de la Sf. Maria, asa ca nu mi-a suras ideea de a-mi interna copilul acolo. Am inceput sa dam cateva telefoane si sa incercam sa gasim o solutie. Am vazut cum arata camerele de spital si m-am ingrozit efectiv. E umilitor si deprimant, din toate punctele de vedere. Sa nu ma intelegeti gresit. Nu sunt vreo fandosita care are nevoie de conditii speciale. Doar am nascut la spital de stat si totul a fost foarte bine. Dar aici nu e deloc ok ce se intampla. Trebuia sa dorm in acelasi pat ingust cu Rebeca, intr-o camera fara perdele, cu noptiere rupte, in curent si in mizerie. Nici macar liftul nu mergea. Evident, am refuzat internarea si am fugit repede la privat, unde s-a rezolvat totul imediat si, mai ales, cu zambetul pe buze. Cum a fost acolo va povestesc intr-un alt articol.

Pana atunci, daca nu vreti sa veniti pentru o boala si sa plecati cu alte cateva, nu va duceti copiii la Sf. Maria! Mai are cineva astfel de experiente acolo?

Foto: dinorasulmeu.ro