Discutând cu mai mulți părinți care stau la casă, ca și noi, mi-am dat seama de utilitatea unui videointerfon. La fel ca și monitoarele pentru copii sau ca multe alte deviceuri tehnologice, și interfoanele pot fi considerate de unii un moft, după cum am văzut. La fel cum am mai zis, eu le văd ca pe o măsură de siguranță în plus și nu cred niciodată că un lucru care îți oferă liniște și siguranță poate fi un moft. Mai ales dacă găsești un interfon video la un preț imbatabil, așa cum mi-au spus unele mămici.

Acum, întrebarea care vine din partea unora este: ”De ce ai vrea să îți iei interfon la casă, când poți să te uiți pe geam?”. Ei bine, nu-i chiar așa! În primul rând, nu de la toate geamurile poți să vezi cine e la poartă și, în nici un caz nu poți striga ceva de la geam către cel de la poartă. Mai ales când peste tot e o liniște adâncă și, eventual, îți doarme copilul.

Asta mă enervează cel mai tare atunci când apare cineva la poartă. Pe lângă faptul că încep câinii să latre de nu îi mai poți opri până ce nu ies și le zic să se liniștească, mă enervează că nu pot comunica cu omul de la poartă, nu pot vedea bine cine e acolo și, uneori, până să ajung eu de sus până la poartă, omul pleacă. Și ba e poștașul care ne aduce ceva, ba e Salubrisul cu încasatul banilor, ba e un vecin care vrea una-alta de la noi. Cel puțin, omul de la Salubris vine întotdeauna, dar întotdeauna când doarme Rebeca. Și, de fiecare dată, până să merg tiptil prin casă și să ajung afară, la poartă, să îi dau bani pe chitanță, omul pleacă. Și uite așa rămânem cu datorii la Salubris. Ei, la câte datorii morale au ei față de cetățenii Iașului… se compensează, până la urmă.

Revenind la problema interfonului, video sau audio, îl consider util pentru multe cazuri și cred că este o investiție extrem de bună. Ce-i drept, la poarta noastră nu au venit niciodată cerșetori, agenți de vânzări, preoți, colindători sau mai știu eu ce oameni cu anumite cereri. Dar, vorba aia, ”niciodată să nu spui niciodată”! În plus, pentru când va crește Rebeca și va rămâne singură acasă, un astfel de interfon video cred că va crește în importanță și necesitate.

Așa că acum am intrat online pe magazin Comenzi.ro și mă uit la tot felul de modele de interfoane video pentru casă, gândindu-mă să aleg ceva potrivit pentru noi din toate punctele de vedere.

Foto: pinterest.com