Dacă muzica are rolul să ne hrănească sufletul și să ne vindece rănile, istoria muzicii are menirea să ne dea câteva lecții interesante despre viață. Cum am zis întotdeauna că ne luăm cele mai bune lecții din poveștile de viață ale oamenilor și sunt o devoratoare de biografii, de istorie și de curiozități, am adunat aici o listă cu 9 cântărețe născute în luna martie, care ne aduc nu doar muzică bună pentru inimă, ci și povești pentru minte. Azi, primele 5 dintre ele!

Neneh Cherry, 10 martie 1956, Suedia

 

Cu o mamă pictor și un tată-vitreg mare artist de jazz, era puțin probabil ca Neneh să nu devină și ea, la rândul ei, o mare artistă. După ce a călătorit prin toată lumea, în turneu, alături de tatăl său vitreg, Neneh s-a stabilit în Londra și a început să cânte. A debutat la finalul anilor `80, iar piesa sa de debut, Buffalo Stance, a ajuns pe locul 3 în topuri și i-a adus o nominalizare Grammy în 1990, pentru Cel mai bun nou artist. A pierdut în fața băieților de la Milli Vanilli, cei care au trișat industria muzicală și care făceau de fapt lip-syncing. Un fel de pioneri în Tik Tok. Hai, băieți, you know it`s true!

Eu nu o știu cu Buffalo Stance, pentru că pe vremea aceea nu aveam acces la asemenea muzică. Am aflat de ea mult mai târziu și cred că prima piesă pe care am auzit-o de la ea a fost 7 seconds. A lansat-o în 1994, alături de Youssou N’Dour, cu care a câștigat MTV Europe Music Award pentru cel mai bun cântec. Îmi aduc aminte cum am decupat versurile dintr-o revistă, le-am lipit pe ușa dulapului și le cântam non-stop. Iar când începea piesa la televizor… isterie, nu alta!

Cel puțin la fel de cunoscute și de minunate sunt și alte două piese ale ei: Manchild (1989) și Woman (1996). Este sora lui Eagle-Eye Cherry, pe care sigur îl știi cu piesa Save tonight, din 1997. În prezent, este listată ca una dintre cele mai mari cântărețe de rap, iar fiica sa, Mabel, tocmai a câștigat la Brit Awards 2020 premiul pentru Best Female Artist, premiu pe care i l-a dedicat mamei sale.

For privacy reasons YouTube needs your permission to be loaded. For more details, please see our Politică de confidențialitate.
I Accept

 

Liza May Minnelli, 12 martie 1946, Hollywood

Am trecut-o pe lista mea, pentru că Liza este o artistă completă: cântăreață, actriță și dansatoare. Este fiica lui Judy Garland, pe care sunt sigură că o știi cel mai bine din musicalul Vrăjitorul din Oz, în care a jucat rolul lui Dorothy. Judy i-a dat numele Liza după melodia cu același nume semnată de Ira Gershwin. Liza Minnelli și-a început cariera la 3 ani, când a jucat alături de mama sa în filmul In the good old summertime. La 17 ani câștigă primul ei premiu într-un musical, la 19 ani câștigă un premiu Tony, iar la 26 de ani câștigă Oscarul pentru rolul Sally Bowles din Cabaret. Apropos, știai că rolul ăsta era de fapt atribuit lui Barbra Streisand, dar pentru că aceasta l-a refuzat, rolul i-a revenit ca a doua opțiune Lizei?

Liza a fost una dintre cele mai bune și mai apropiate prietene ale lui Freddie Mercury, cu care a și cântat de câteva ori. Dar nu a fost doar prietenă cu the Queen, ci și cu the King. Da, a fost și mai bună prietenă cu Michael Jackson, cel care i-a fost cavaler de onoare la cea de-a patra nuntă și cu care are cele mai frumoase amintiri. A avut o viață tumultoasă, ca de cabaret, trecând prin 4 divorțuri și o encefalită urâtă, în urma căreia doctorii i-au zis că nu va mai putea să meargă sau să vorbească. I-a luat un an întreg să se vindece, dar a sfidat complet previziunile doctorilor și a reușit să se facă bine. Și uite așa învățăm încă o dată că mintea umană poate învinge orice!

For privacy reasons YouTube needs your permission to be loaded. For more details, please see our Politică de confidențialitate.
I Accept

 

Aretha Louise Franklin, 25 martie 1942, Memphis

Tatăl său era pastor și cântăreț, iar mama sa cântăreață. Părinții săi au divorțat când ea era foarte mică. Aretha s-a mutat cu tatăl ei și a învățat singură să cânte la pian, ascultând foarte mult jazz, chiar dacă nu știa să citească notele. A născut primul copil când avea doar 12 ani și a avut în total 4 copii, toți băieți. A început să cânte în biserica tatălui său, acolo unde și-a lansat primul album și acolo unde l-a cunoscut și pe Martin Luther King, cu care a plecat în turneu și la a cărei înmormântare a și cântat.

A cântat și la investirea a trei președinți americani: Jimmy Carter, Bill Clinton și Barack Obama. În 1961, după ce renunțase la liceu și plecase în turneu cu tatăl său, semnează cu casa de discuri Columbia Records și lansează albumul Aretha, iar două dintre piesele de pe album ajung în R&B Top 10.

În 1967, lansează Respect, care ajunge instant pe locul 1 în Billboard Top 100 și îi aduce două premii Grammy. A urmat o perioadă de decădere, timp în care tatăl său a fost împușcat în propria casă, ceea ce l-a ținut în comă timp de cinci ani și apoi i-a adus moartea.

Aretha a revenit în lumina reflectoarelor și a câștigat de-a lungul timpului 18 premii Grammy și un rol în filmul Blues Brothers. A primit o stea pe Hollywood Walk of Fame, a fost prima femeie din Rock and Roll Hall of Fame și a primit Medalia Prezidențială pentru Libertate. Avea o fobie față de avioane și a refuzat-o chiar și pe Regina Angliei, pe motiv că ea nu se urcă în avion pentru un concert. A murit la vârsta de 76 ani, din cauza unui cancer de pancreas.

For privacy reasons YouTube needs your permission to be loaded. For more details, please see our Politică de confidențialitate.
I Accept

Diana Ross, 26 martie 1944, Detroit

Diane, așa cum ar fi trebuit să fie de fapt trecută în buletin și așa cum o strigă prietenii, s-a născut într-un cartier plin de muzicieni și de artiști talentați. În adolescență își formează o trupă de fete, cu două prietene vecine, care se intitulează The Primettes. Își dorea foarte mult să semneze cu casa de discuri Motown, însă pentru că avea doar 16 ani, directorul de acolo o angajează ca secretară și îi spune că trebuie să mai crească, timp în care poate să stea în culisele industriei muzicale.

În 1961, Motown semnează cu The Primettes, cu singura condiție să își schimbe numele în The Supremes, nume pe care Diana l-a urât. Timp de trei ani s-au chinuit să aibă succes, dar într-un final au reușit. Piesa lor a ajuns direct pe locul 1 în topuri, iar trupa a avut în total 11 hituri pe locul 1 în anii 1960.

În 1969, Diana Ross părăsește The Supremes și începe o carieră solo, care îi aduce în 1970 succesul odată cu hitul Ain’t No Mountain High Enough. Între timp, își începe și cariera de actriță, jucând în mai multe filme. Să îți zic că inițial, rolul lui Whitney Houston din The Bodyguard îi era destinat Dianei Ross?

În 1993 intră în Cartea Recordurilor, cu cele peste 100 de milioane de albume vândute și cele peste 70 de hit singles. Cu toate acestea, a câștigat un Grammy de abia după 12 nominalizări, în 2012, când i s-a oferit premiul pentru întreaga carieră. Continuă și acum să cânte și să înregistreze, la vârsta de 76 de ani.

For privacy reasons YouTube needs your permission to be loaded. For more details, please see our Politică de confidențialitate.
I Accept

Mariah Carey, 27 martie 1970, New York

Mama sa era cântăreață la Opera din New York, motiv pentru care a fost și antrenorul personal de vocalize al lui Mariah. Fiind un mix de rădăcini din Irlanda, Venezuela și Africa, Mariah a avut tot timpul probleme atât cu ceilalți copii, cât și cu sine, pentru că nu știa cine este cu adevărat. A renunțat la școală în clasa a 11-a și s-a înscris la o școală de frumusețe. A trebuit să muncească din greu ca să se întrețină, așa că a avut mai multe locuri de muncă: măturător de păr în salon, garderobier, chelneriță, hostess și, la 18 ani, s-a angajat într-un club ca backing vocals. În tot acest timp, Mariah și-a compus propriile melodii, așa cum avea să facă și ulterior în carieră.

La una dintre petrecerile CBS, îl întâlnește pe Tommy Mottola, președintele Columbia Records și îi dă caseta pe care își înregistrase vocea pe propriile melodii. Mottola a fost atât de uimit și de plăcut surprins de ceea ce a auzit, încât a semnat imediat cu ea. În 1990, lansează primul ei album, iar patru dintre piesele de pe el ajung pe locul 1. Începe să curgă cu succes, cu bani, cu premii, dar și cu dragoste, pentru că Mariah și Tommy încep să aibă o relație și se căsătoresc în 1993. Căsnicia durează doar 5 ani, fiind una extrem de toxică, însă succesul profesional al lui Mariah continuă să crească.

După ce a fost votată una dintre cele mai sexy femei din lume, doi ani la rând, în 2001, Mariah își face debutul actoricesc în Glitter, având așteptări foarte mari de la acest film, dar și de la ea. Din păcate, filmul a fost considerat unul dintre cele mai proaste filme din istorie, alături de coloana sonoră semnată de ea. E momentul în care Mariah intră în depresie.

Revine ușor în 2002 și mult mai puternic în 2005, când e nominalizată la 10 premii Grammy. În 2008, se căsătorește pentru a doua oară și are doi gemeni, însă și această căsnicie se încheie după 7 ani. A intrat în cartea recordurilor, fiind omul care a atins cea mai înaltă notă din istorie și a câștigat premiul pentru Artista cu cele mai mari vânzări din acest mileniu.

For privacy reasons YouTube needs your permission to be loaded. For more details, please see our Politică de confidențialitate.
I Accept

 

Revino în zilele următoare pe blog, pentru încă 4 artiste cu povești incredibile!