Se incepe proiectul Bebe intr-un… Excel

Mă apropiam de 30 de ani și simțeam din plin criza femeii de la vârsta cu pricina. Eram o workaholică convinsă și trăiam pentru cariera mea, pentru munca mea, pentru viața mea profesională. Dar, cumva, ceva… lipsea! Simțeam ceasul biologic care ticăie din ce în ce mai mult și care îmi striga că am nevoie de ceva nou în viața mea. Și uite așa, în ultima lună din 2012, când am tras linie și mi-am făcut lista de obiective pentru 2013, am inclus acolo, printre toate celelalte obiective profesionale următorul text: „Să rămân însărcinată în a doua jumătate a anului.”

Nu râdeți! V-am zis că eram workaholică! La mine totul era în Excel, cu punctulețe, cu planning și tot ce trebuie, deci trebuia să urmez aceiași pași și pentru proiectul „Bebe”. Da, așa l-am și numit în laptopul meu și în jurul lui am creat o sumedenie de foldere, exceluri, planificări și, bineînțeles, cercetare! Aducerea pe lume a copilului meu a fost unul dintre obiectivele mele anuale pentru 2013 și a respectat un plan riguros bine pus la punct! Nu zic să faceți la fel! Vă povestesc doar ca să vă amuzați și voi cât mă amuz eu acum, când îmi aduc aminte de mine, cea de atunci.

Dar să revenim la perioada în care m-am pregătit să rămân însărcinată. Pentru că da, nu puteam pur și simplu să rămân însărcinată a doua zi, nu? Lucrurile astea au nevoie de grafice, de exceluri, de studii complexe, ce credeați? Nu, domnule, eu mi-am zis așa: am nevoie, înainte de toate, să merg, ca omul întreg la minte, la medic, că doar de aia e ăla medic – să îmi spună dacă pot face copii și ce trebuie să fac ca să duc o sarcină sănătoasă.

Zis și făcut! Dar nici medicul nu putea fi ales așa, orișicum! Am studiat, am întrebat, am făcut liste cu avantaje și dezavantaje și, până la urmă, am ales cel mai bun obstetrician pentru mine – doamna doctor Mihaela Grigore de la Centrul Medical Medis. M-am prezentat frumușel la medic, am făcut toate analizele posibile și m-am înarmat cu toate informațiile medicale pe care trebuie să le știe o viitoare mamă care habar nu are de mămicie. Ca să nu mai spun că am urmat și un plan cu foarte multe schimbări: m-am dus la dentist, ca să îmi rezolv dinainte orice problemă dentară; mi-am schimbat regimul alimentar; am făcut mai multă mișcare; am luat acid folic cu câteva luni înainte de a rămâne efectiv însărcinată; am început să citesc tot ce se putea despre preconcepție, sarcină și naștere. Tot. Ce. Se. Putea. Soțul meu zice tot timpul că am citit mai multe cărți decât medicul în sine. Dar n-am ce-i face, așa sunt eu!

Se naste copilul

Dacă vă întrebați dacă am reușit să îmi îndeplinesc obiectivul, nu vă voi mai ține în suspans: normal că da! Cu o mică eroare de o lună (voiam să rămân însărcinată în august), în septembrie „s-a bifat taskul” și la început de octombrie am aflat că sunt însărcinată. Nu știu dacă s-a întâmplat datorită rigurozității mele sau a faptului că am rămas însărcinată chiar imediat după marea petrecere Jack Daniels, important e că obiectivul a fost atins!

Ei, și după ce am aflat că sunt însărcinată și am conștientizat că de acum totul se va schimba (ha-ha, nu aveam eu nicio idee pe atunci cât de tare se vor schimba lucrurile), am început o nouă serie de cercetare și documentare, de data aceasta despre creșterea efectivă a copilului. Pentru că ce face omul când vrea să se apuce de ceva, dar habar nu are despre ce e vorba în propoziție? Se apucă de studiat și de analizat problema, nu? Pe toate părțile. Din toate unghiurile. Din toate punctele de vedere. Și când spun că habar nu aveam despre ce era vorba chiar nu glumesc! Nu știam absolut nimic despre parenting și copii, nimic în afară de modul în care am fost crescuți noi, cei din generația cu cheia la gât. Așadar, da, credeam că copiii trebuie să asculte de părinți și „atinși” de fiecare dată când nu o fac. Credeam eu așa că „ăștia micii” sunt niște ființe supuse nouă, atotputernicilor părinți, care îi putem manevra ca pe niște simple marionete.

Asta până când am dat de Alfie Kohn și de minunata sa carte Parenting necondiționat, care mi-a întors lumea pe dos și care m-a învățat că… „surpriză!”, copiii nu se cresc cu autoritate, ci cu iubire! Țin minte că stăteam în pat, cu mâna pe burtă și îi citeam jumătății mele din Alfie Kohn, ca și cum i-aș fi relatat ultimele descoperiri științifice. Mi-a plăcut atât de mult perspectiva asta, încât am făcut ce știam eu mai bine să fac: am citit din ce în ce mai mult pe subiect, am mers la toate evenimentele posibile de parenting, am făcut cursuri în domeniu, m-am întâlnit cu terapeuți, psihologi și experți în parenting, am făcut un blog de parenting și am asimilat tot, ca un burete, trecând, evident, totul prin propriul filtru.

Se devine mama

Când am născut eram total relaxată și pregătită pentru a-mi aduce pe lume copilul. Sau pentru a-mi duce la îndeplinire următorul obiectiv din plan, cum ar spune o adevărată workaholică. Totul era pregătit, știam deja cum se va desfășura totul și aveam pe buze acel zâmbet tâmp ca femeile din reclamele de la Raffaello. Eram stăpână pe situație și știam ce am de făcut. Asta până când la ora 5 dimineața sora medicală mi-a pus copilul în brațe și mi-a urat o zi bună.

Am înlemnit. Pe bune…. poți să citești toate cărțile posibile. Poți să faci mii de cursuri. Poți să stai de vorbă cu toți părinții din lume și cu mama-experților din domeniu. Nimic nu te pregătește pentru sentimentul acela când rămâi singură cu bebelușul tău pentru prima oară și te întrebi „Bine… și eu acum ce fac?”. După ce am respirat adânc de câteva ori bune, ca un aurolac care își ia doza zilnică, m-am liniștit și mi-am adus aminte de acel cuvânt magic din parenting – iubire. Așa că asta am făcut și eu: m-am relaxat, i-am zâmbit și am umplut-o de iubire și de atenție. În prima noapte nici nu am putut să dorm. Nu de teamă că ar putea păți ceva, ci pentru că am stat efectiv cu ochii lipiți de ea, zâmbind și mai tâmp decât reclamele la Raffaello, și minunându-mă de ce înseamnă cu adevărat iubirea unui părinte pentru copilul său.

Atunci a fost momentul în care am devenit mamă! Atunci, când m-am trezit pentru prima dată cu ea în brațe și i-am oferit toată dragostea mea. Atunci am devenit mamă cu adevărat, atunci când s-a activat în mine spiritul matern. Atunci am știut că nu voi mai face niciodată atâtea exceluri ca înainte, pentru că de acum am de iubit un pui de om!

Citește și aventurile prin care am trecut la naștere, în articolul Copiii vin pe lume când vor ei!

Foto: Adrian Cuba